De ce nu știu să primesc iubirea?” ~ Despre frica de a fi iubit

 

Într-o ședință de terapie de cuplu, ea, o femeie de 38 de ani, empatică, caldă și aparent sigură pe sine își frământa mâinile cu o neliniște greu de ascuns. El, partenerul ei de patru ani povestea cu ochi triști și ton reținut, cum simte că nu reușește să o facă fericită, indiferent ce ar face. „Îi aduc flori, îi gătesc, o țin în brațe seara. Dar pare mereu pe fugă. Mereu se retrage. Uneori am impresia că iubirea mea o deranjează.” Ea a izbucnit în lacrimi: „Nu știu cum să primesc tot ce îmi dai. Nu am învățat niciodată să primesc. Numai să ofer.”

Iubirea, un drum cu dublu sens

Suntem adesea educați, mai ales în contexte familiale disfuncționale sau hiperresponsabilizante, să oferim: grijă, disponibilitate, timp, ascultare, energie. Această disponibilitate ne definește, devine ceea ce înțelegem că suntem: valoroși prin ceea ce dăm celorlalți. A învăța însă să primim afecțiune, atenție, ajutor, recunoaștere, devine un proces mult mai complicat, uneori chiar dureros.

Persoanele care nu știu să primească iubirea dezvoltă adesea un mecanism defensiv inconștient: resping ceea ce au tânjit mereu, pentru că acel „ceva” (iubirea autentică) le este străin și riscant. Când nu ai fost văzut, validat emoțional, mângâiat fără să fie nevoie să „meriți”, actul de a primi devine amenințător: „Dacă primesc, devin vulnerabil(ă). Dacă accept iubirea, o pot și pierde. Și dacă o pierd, mă prăbușesc.”

Mecanisme psihologice: de ce respingem ceea ce ne dorim cel mai mult?

1. Schema autosacrificiului (Young, 2003) - Persoana învață că propriile nevoi nu sunt importante și că trebuie să fie mereu disponibilă pentru ceilalți. Aceasta generează vinovăție când i se oferă ceva, mai ales iubire.

2. Disonanță cognitivă între imaginea de sine și experiența iubirii primite - Dacă imaginea de sine e construită în jurul ideii „eu trebuie să dau ca să fiu valorizat(ă)”, iubirea primită fără efort poate produce disconfort și confuzie.

3. Frica de intimitate și abandon - Odată ce iubirea este acceptată, se activează teama că aceasta poate fi retrasă oricând. Mai bine o respingem de la început decât să suferim pierderea ei.

4. Modelul atașamentului evitant - Persoanele care au fost crescute de părinți indisponibili emoțional dezvoltă o strategie inconștientă de a nega nevoile de apropiere, pentru a nu fi din nou rănite.

Exemple terapeutice (CBT + REBT + experiențial)

1. Exercițiul "Fereastra iubirii":

Pacientul este invitat să scrie pe două coloane:

- Ce am învățat că „trebuie” să fac ca să fiu iubit?

- Ce reacții am atunci când cineva îmi oferă iubire fără să o „câștig”?

Se explorează credințele iraționale („Trebuie să dau totul ca să merit iubirea”) și se dispută conform REBT:

- Este această convingere logică, realistă și utilă?

- Cum ar arăta iubirea dacă ar fi un dar și nu o recompensă?

2. Sesiune cu rol inversat:

În terapie de cuplu, partenerul care nu știe să primească iubirea este rugat să joace rolul celui care oferă și să verbalizeze ce simte când darul său este respins sau minimalizat. Apoi schimbă rolul. Acest joc experiențial activează empatia și introspecția.

3. Jurnalul „Ce am primit azi?”:

Pacientul scrie zilnic cel puțin un gest, o propoziție, un compliment sau o formă de iubire pe care a primit-o. Obiectivul este să exerseze tolerarea și înregistrarea afectivă a iubirii, fără s-o anuleze mental („nu contează”, „a fost doar formal”).

Ce e de făcut?  Pași terapeutici și de viață

- Conștientizarea activă a tiparelor defensive -> Să recunoști când simți impulsul de a respinge iubirea și să stai conștient(ă) cu acea emoție.

- Normalizarea nevoii de a primi -> A primi nu înseamnă a fi slab sau egoist. Este o componentă sănătoasă a relațiilor umane.

- Reînvățarea receptivității în pași mici -> Ex: „Azi voi accepta un compliment fără să mă scuz sau să îl ignor.”

-Auto-validare afectivă -> Înlocuirea automată a gândului „nu merit” cu „e firesc să fiu iubit(ă)”.

Recomandări pentru terapia de cuplu

- Explorați limbajele iubirii (Gary Chapman) -> Este posibil ca partenerul să ofere iubire într-un mod pe care celălalt nu-l recunoaște.

- Introduceți ritualuri de receptivitate -> Un „moment de primire” zilnic: îmbrățișare conștientă, contact vizual și o propoziție de tip „primesc ce-mi oferi și mă bucur.”

- Psihodrama de cuplu -> Reprezentarea vizuală a „copilului interior” care a învățat să nu primească și integrarea acestuia în relația adultă.

Concluzie

A nu ști să primești iubirea nu este o greșeală personală, ci un simptom profund al unei iubiri care ți-a lipsit sau care ți-a fost condiționată în trecut. Poți învăța încet, blând, cu răbdare că iubirea nu este un premiu, ci un drept uman de bază. Și că relațiile autentice sunt construite nu doar din ceea ce oferim, ci și din ceea ce lăsăm să pătrundă în noi: gesturi, cuvinte, prezență. A primi iubirea este, de fapt, o formă profundă de curaj.

Recomandări bibliografice utile:

1. Harville Hendrix & Helen LaKelly Hunt – „Imago: Getting the Love You Want”

2. Pete Walker – „Complex PTSD: From Surviving to Thriving”

3. Susan Anderson – „The Journey from Abandonment to Healing”

4. Gabor Maté – „When the Body Says No”

5. Gary Chapman – „Cele 5 limbaje ale iubirii”

6. Jeffrey Young – „Schema Therapy: A Practitioner’s Guide”