Frumusețea din tot ce ne înconjoară - o reflecție psihologică asupra percepției și trăirii estetice (a frumosului)

Îmi amintesc de o scenă simplă: două persoane merg împreună printr-un parc primăvara. Una privește copacii înfloriți și zâmbește ca și cum ar fi în fața unui miracol. Cealaltă trece grăbită, cu fruntea încruntată, văzând doar gunoaie pe alee și câteva frunze uscate. Aceeași realitate, două percepții diametral opuse. Atunci apare întrebarea: frumusețea se află în lucrurile din jur sau în ochii și sufletul celui care privește?

În mod cert există nenumărate momente în viața fiecăruia în care frumusețea se dezvăluie brusc, neașteptat, într-un detaliu aparent nesemnificativ: cum ar fi jocul luminii pe frunza unui copac, un zâmbet fugitiv, liniștea dintr-o dimineață. Alteori, trecem pe lângă aceleași lucruri fără să vedem nimic, prinși în labirintul gândurilor noastre. Această diferență nu este o întâmplare, ci o expresie subtilă a felului în care psihicul nostru filtrează realitatea.

Frumusețea și subiectivitatea percepției

Psihologia cognitivă și cea existențială converg într-o afirmație aproape poetică: percepția frumuseții este o oglindă a interiorului nostru. Carl Rogers sublinia că fiecare individ trăiește într-un „câmp fenomenologic” unic, adică o realitate subiectivă care colorează experiența lumii. Ceea ce vedem frumos nu este doar o calitate a obiectului, ci și un reflex al disponibilității noastre interioare de a fi atinși de acel moment.

Astfel, expresia „vedem lumea cum suntem noi” conține un adevăr psihologic: atunci când interiorul nostru este închis, tensionat sau depresiv, filtrăm realitatea prin umbre. În schimb, când cultivăm deschidere, recunoștință și prezență, frumusețea devine mai accesibilă, mai vizibilă.

Psihologia estetică arată că frumusețea nu este un dat universal, ci o experiență subiectivă, legată de factori cognitivi, emoționali și culturali. Unii văd minunile în lucruri mărunte, pentru că sunt ancorați într-o stare de deschidere, de recunoștință și sensibilitate estetică. Alții nu se lasă impresionați de nimic, deoarece percepția lor este filtrată fie de extenuare psihică, depresie, anxietate sau de un mod de gândire rigid, orientat exclusiv spre probleme și lipsuri.

Astfel, frumusețea nu e doar în „obiect”, ci și în capacitatea noastră de a o primi.

De ce unii nu văd frumusețea?

Tulburările emoționale: depresia, anhedonia și traumele reduc capacitatea de a resimți plăcere. Omul „nu se mai bucură de nimic” pentru că sistemul dopaminergic și cel al recompensei emoționale sunt inhibate.

Percepția negativistă: tendința cognitivă de a detecta doar pericole, lipsuri sau critici (bias-ul negativității).

Experiențele timpurii: cine a crescut într-un mediu lipsit de apreciere și frumusețe poate învăța să nu acorde valoare micilor bucurii.

Așadar, chiar există oameni care sunt imuni la frumos, incapabili să se bucure. Explicațiile pot fi  multiple:

Depresia reduce capacitatea de a simți plăcere (anhedonie). O floare, o melodie, un apus nu mai ating sufletul pentru că sistemul emoțional este blocat.

Traumele pot crea o protecție dură împotriva sensibilității, ca un mecanism de apărare împotriva suferinței.

Rigiditatea cognitivă și dominanța gândurilor negative filtrează experiențele pozitive.

Pentru acești oameni, frumusețea există, dar nu poate fi percepută. Este ca un pian dezacordat: clapele se apasă, dar muzica nu se aude.

De ce alții văd frumusețea în orice?

Mindfulness și atenția conștientă: oamenii capabili să observe detalii trăiesc mai prezent și găsesc sens în lucruri mici.

Recunoștința: psihologia pozitivă arată că persoanele recunoscătoare percep mai multe lucruri ca fiind frumoase și valoroase.

Maturitatea emoțională: odată cu anii și reflecția asupra vieții, mulți descoperă că frumusețea nu este în spectaculos, ci în simplitate.

La polul opus, dupa cum se observă există oameni care se minunează de detalii aparent banale. Aceasta se leagă de:

- o personalitate sensibilă și contemplativă, predispusă la reflecție;

- inteligența emoțională, care favorizează conștientizarea emoțiilor subtile;

- maturitatea psihologică, ce aduce o pace interioară și o capacitate de a prețui clipa prezentă;

- experiențele de viață, inclusiv suferințele care au învățat omul să valorizeze micile bucurii.

Paradoxal, tocmai cei care au trecut prin lipsuri și dureri adânci ajung uneori să vadă frumusețea acolo unde alții trec nepăsători.

„Vedem lumea cum suntem noi” – adevăr sau iluzie?

Sintagma se dovedește parțial reală. Proiecțiile noastre interioare colorează lumea: omul anxios vede pericol, cel depresiv vede goliciune, cel împăcat vede armonie. Totuși, există și o realitate externă obiectivă: frumusețea unui apus sau cântecul unei păsări există independent de noi, dar modul în care le receptăm depinde de ceea ce purtăm în suflet.

Astfel, putem spune că vedem frumusețea în măsura în care frumusețea și binele există deja în noi.

Adevărul este dialectic. Frumusețea se află și în lume, și în noi. Ea este potențialul de a fi văzută și simțită. O floare există indiferent dacă o observăm, dar capacitatea de a o vedea ca frumoasă depinde de disponibilitatea interioară. Frumusețea este un dialog între obiect și subiect, între realitate și psihicul nostru.

Cum putem stimula frumusețea interioară?

Cultivarea recunoștinței: scrierea zilnică a 3 lucruri frumoase trăite în acea zi.

Mindfulness și ancorarea în prezent: observarea conștientă a detaliilor din jur (culori, sunete, mirosuri).

Restructurarea cognitivă (CBT/REBT): înlocuirea gândurilor absolutiste și negative cu interpretări mai flexibile și deschise.

Dezvoltarea inteligenței emoționale: identificarea și gestionarea propriilor emoții pentru a deschide spațiu experiențelor pozitive.

Auto-compasiunea: cine învață să se privească pe sine cu bunătate poate descoperi mai ușor frumusețea din jur.

Personalitatea, experiența și frumusețea

Personalitatea: oamenii deschiși la experiențe (conform modelului Big Five) percep mai multă frumusețe în diversitate și noutate. Personalitatea extrovertită se bucură mai intens de stimuli exteriori, în timp ce personalitatea introvertită vede frumusețea mai ales în subtilități.

Experiențele trăite: cine a suferit poate deveni mai sensibil la frumusețe, dar și mai închis față de ea, în funcție de reziliență. Experiențele trăite pot sensibiliza (prin suferință) sau pot amorți (prin traume neprocesate) percepția frumosului.

Maturitatea: aduce capacitatea de a aprecia subtilitățile, nu doar intensitățile. Maturitatea psihologică aduce o simplificare a privirii: oamenii maturi nu mai caută spectaculosul, ci se bucură de firescul zilnic.

Inteligența emoțională: facilitează empatia, conectarea cu ceilalți și deci perceperea frumuseții relaționale și umane. Aceasta favorizează rezonanța estetică, adică abilitatea de a simți frumusețea ca emoție.

Recomandări terapeutice

1. Psihoterapie cognitiv-comportamentală (CBT/REBT) pentru restructurarea gândurilor de tip „nimic nu are sens” sau „nu există nimic frumos”. Identificarea gândurilor de tip „nimic nu e frumos” și disputarea lor prin întrebări raționale („E chiar adevărat că nimic nu are frumusețe?”).

2. Jurnale - exerciții în care pacientul notează zilnic lucruri mici pe care le-a observat ca fiind plăcute sau frumoase, chiar și în detalii minore.

3. Terapie prin artă sau muzică - activarea dimensiunii estetice și creative pentru a redeschide accesul la emoții pozitive. Ieșiri conștiente, cu atenția orientată spre detalii. Desenul, fotografia, scrisul  (ca mijloace de antrenare a simțului estetic). 

4. Psihologia pozitivă - exerciții de recunoștință, savoring (savurarea momentelor) și exprimarea aprecierii față de ceilalți.

5. Mindfulness și meditație - cultivă prezența și conștientizarea clipelor, ceea ce sporește sensibilitatea la frumos.

Bibliografie selectivă

Csikszentmihalyi, M. (1990). Flow: The Psychology of Optimal Experience. Harper & Row.

Seligman, M. E. P. (2002). Authentic Happiness: Using the New Positive Psychology. Free Press.

Frankl, V. E. (1946/2006). Man’s Search for Meaning. Beacon Press.

Goleman, D. (1995). Emotional Intelligence. Bantam Books.

Haidt, J. (2006). The Happiness Hypothesis: Finding Modern Truth in Ancient Wisdom. Basic Books.

Peterson, C., & Seligman, M. E. P. (2004). Character Strengths and Virtues: A Handbook and Classification. Oxford University Press.

Kabat-Zinn, J. (1994). Wherever You Go, There You Are: Mindfulness Meditation in Everyday Life. Hyperion.

Haller, R. (2012). Die Macht der Kränkung. Ecowin Verlag.