I. Amintiri care miros - Analiza psihologică a memoriei olfactive și a potențialului său terapeutic

 „Scrisoarea din cutia de lemn”

Bătrânul profesor de muzică Mitran locuia singur, într-o casă veche de la marginea orașului, o casă acoperită de multă iederă și tăcere. În fiecare sâmbătă dimineața însă, înainte de cursurile de weekend, deschidea un sertar ascuns din biroul său și scotea de acolo o mică cutie de lemn. Înăuntru păstra un flacon minuscul de parfum, aproape gol, cu o etichetă ștearsă pe care se mai putea citi doar „...honeysuckle & lime blossom”.

Deschidea capacul, închidea ochii și rămânea așa, nemișcat, timp de câteva minute. Era ritualul lui tăcut, la care nu a renunțat nici după 40 de ani. Nimeni nu mai știa cine fusese „ea”, dar vecinii spuneau că în tinerețe, iubise o pianistă care cânta doar la apus, iar parfumul acesta o învăluia mereu ca o aură.

Într-o zi, o studentă curioasă i-a cerut permisiunea să vadă ce e în cutie. El a zâmbit blând și a spus:

E tot ce mi-a rămas dintr-o vară care a durat prea puțin. Mirosul ei a păstrat ce n-a putut păstra timpul. Unele amintiri nu se scriu, se inspiră.”

Femeia care vindea iasomie”

Într-un orașel cald de munte trăia o femeie în vârstă care vindea buchețele de iasomie pe marginea pieței. Nimeni nu știa sigur cum o cheamă, dar toți o numeau „Doamna cu flori de seară”, pentru că apărea doar la apus, când aerul devenea greu și mirosul florilor, mai intens.

Într-o zi, un copil orfan care locuia pe străzi s-a apropiat de ea, atras de parfumul dulce și pătrunzător. Femeia i-a oferit un fir și i-a spus cu magie în voce:

Ia-l. Când te simți singur, miroase-l. Te va duce într-un loc unde ai fost iubit, chiar dacă ai uitat.”

Băiatul a păstrat floarea multă vreme,dar și cuvintele magice in minte și de fiecare dată când o mirosea, simțea fără să înțeleagă de ce, că mama lui îl ținea de mână. Când a crescut, avea să afle că fusese abandonat în acea piață, într-o seară de vară, iar mama lui îi pusese iasomie în păturica cu care-l învelise. 

Parfumul acela fusese puntea nevăzută dintre el și o iubire tăcută, dar reală.

1. Mirosul: Un arhitect tăcut al memoriei

În psihologie, amintirile olfactive sunt considerate cele mai durabile și intime forme de memorie autobiografică. Spre deosebire de cele vizuale sau auditive, ele sunt procesate într-un circuit cerebral unic, în care bulbul olfactiv face legătura directă cu amigdala (sediul emoțiilor) și hipocampul (sediul memoriei). Nu există filtre raționale între miros și emoție: ceea ce simțim, simțim deplin, profund, și deseori, fără preaviz.

Aceasta explică de ce un simplu miros poate declanșa o avalanșă de imagini, senzații și emoții din trecut fără să putem controla intensitatea sau semnificația lor. Parfumul unei persoane dragi, mirosul de cafea într-o bucătărie străină sau izul de lemn ud într-o cabană de munte, toți acești pot deveni „declanșatori afectivi”, activând amintiri episodice cu o claritate aproape cinematografică.

2. Memoria mirosului: Între balsam și rană

Amintirile olfactive pot fi binecuvântări sau blesteme, în funcție de contextul emoțional în care s-au format. Mirosul poate „sigila” o traumă, cum este cazul unor veterani de război care retraiesc atacurile doar simțind mirosul de motorină sau fum, sau poate conserva tandrețea unui moment simplu: un copil adormind pe pieptul mamei, învăluit de aroma ei unică de piele, lapte și vanilie.

Ceea ce e fascinant din punct de vedere psihologic este dualitatea memoriei olfactive: ea nu doar că aduce în prezent trecutul, dar îl și reconfigurează. Poate colora o amintire vagă în tonuri calde sau reci, în funcție de starea noastră emoțională actuală. Acest fenomen este adesea folosit în psihoterapia traumei: expunerea repetată și ghidată la un anumit miros asociat cu un eveniment traumatic poate rescrie, treptat, răspunsul emoțional al pacientului, un proces numit reconsolidare mnestică.

3. Parfumul subiectivului: Cum dăm sens prin miros?

Mirosul este un sens profund subiectiv. Ceva ce pentru cineva miroase a „acasă”, pentru altcineva poate mirosi a „părăsire”. Aceeași notă de caprifoi dintr-un parfum poate trezi fiori de bucurie sau neliniște, în funcție de contextul originar al amintirii.

În acest fel, mirosul devine parte din identitatea afectivă a unei persoane sau a unui loc. Ne amintim oameni prin parfumul lor. Uneori, doar căutarea acelui miros (în sticle de parfum, în haine vechi, în grădini de vară) este o formă de dor, o tentativă de reconectare cu cineva care a dispărut fizic, dar nu și senzorial.

4. Mirosul: O punte între inconștient și conștient

În multe sesiuni de psihoterapie, mai ales în lucrul cu traume sau pierderi, pacienții redescoperă puterea mirosului ca instrument de reîntoarcere la sine. De pildă, o femeie aflată în doliu poate păstra un fular al partenerului pierdut și mirosindu-l poate retrăi momentele de siguranță și iubire. În astfel de cazuri, mirosul devine un obiect tranzacțional între durere și integrare.

Mai mult, folosirea conștientă a mirosurilor (în aromaterapie, în ritualuri personale sau în spațiul terapeutic) poate fi o resursă pentru reglare emoțională, reconectare cu corpul și stimulare a memoriei pozitive.

5. Mirosurile care leagă, mirosurile care eliberează

Mirosul este cel mai visceral dintre simțuri. El nu trece prin filtrul limbajului, nu se supune logicii și rareori poate fi complet uitat. De aceea, uneori, parfumul unei persoane sau aroma unei seri de vară ne pot ține prizonieri într-un trecut pe care l-am depășit cognitiv, dar nu și emoțional.

6. Când mirosul devine ancoră

În terapia traumei, se observă frecvent că anumiți pacienți revin compulsiv la un anumit loc sau obiect pentru că acesta le evocă o prezență pierdută, o iubire neîmplinită sau un moment pe care nu îl pot încheia emoțional.

O esență de tei, mirosul cafelei dintr-un anume hol sau parfumul unui partener toxic pot acționa ca declanșatori inconștienți, reactivând nu doar amintirea, ci întreaga încărcătură emoțională asociată.

Aceste mirosuri devin ancore temporale, blocând persoana într-o buclă de rememorare selectivă, în care realitatea este înlocuită de o stare afectivă persistentă.

Mirosul, în acest context, nu evocă trecutul — ci îl reactivează.

7. Mirosul ca instrument de reconstrucție

Pe de altă parte, alegerea conștientă a unor mirosuri noi, în contexte afective pozitive, poate contribui la construirea unui nou spațiu mnemonic.

De exemplu, pacienții care au trecut printr-un doliu sau o despărțire pot fi încurajați să creeze ritualuri cu un parfum diferit, să asocieze aromaterapia cu activități de self-care sau reconectare.

Așa cum parfumul unei persoane dragi din trecut ne poate ține captivi, parfumul unei perioade de vindecare poate deveni un simbol al rezilienței.

Fiecare fiolă de parfum conține, invizibil, o poveste în așteptare.

În loc de concluzie: Parfumuri cu arome de trecut, și esențe subtile de sens

Există mirosuri pe care nu le vom uita niciodată, nu pentru că sunt rare, ci pentru că ne-au întâlnit exact în clipa în care aveam cel mai mult nevoie de sens, de iubire sau chiar de durere. Un tei în floare poate deveni altarul unei iubiri pierdute, la fel cum parfumul de scorțișoară poate închide o rană veche, mirosind a copilărie iertată.

Poate că în cele din urmă, memoria olfactivă nu e altceva decât o formă tainică a sufletului de a-și aminti că a simțit, a iubit și a fost viu.


Bibliografie selectivă:

Cărți și articole academice:

1. Herz, R. S. (2004). A Naturalistic Analysis of Autobiographical Memories Triggered by Olfactory Visual and Auditory Stimuli. Chemical Senses, 29(3), 217–224.

2. Chu, S., & Downes, J. J. (2002). Proust nose best: Odors are better cues of autobiographical memory. Memory & Cognition, 30(4), 511–518.

3. Aggleton, J. P., & Waskett, L. (1999). The ability of odours to serve as state-dependent cues for real-world memories: Can Viking smells aid the recall of Viking experiences? British Journal of Psychology, 90(1), 1–7.

4. Gilbert, A. N. (2008). What the Nose Knows: The Science of Scent in Everyday Life. Crown Publishing Group.

5. Herz, R. S. (2016). The Role of Odor-Evoked Memory in Psychological and Physiological Health. Brain Sciences, 6(3), 22.

Surse în limba română:

6. Coman, Alina (2021). Puterea mirosurilor în evocarea emoțiilor și amintirilor. Revista de Psihologie Cognitivă Aplicată.

7. Stan, Oana (2020). Neuropsihologia simțului olfactiv și legătura sa cu memoria autobiografică. Psihoterapie și Neuroștiință, Vol. 4, nr. 2.

8. Ionescu, Irina (2022). Aromele din trecut: cum ne influențează mirosurile amintirile afective. Psihologia Azi.

Comentarii

Postări populare