Dincolo de fapte și cuvinte

  „Scrisoarea din cutia de lemn” Bătrânul profesor de muzică Mitran locuia singur, într-o casă veche de la marginea orașului, o casă acoperită de multă iederă și tăcere. În fiecare sâmbătă dimineața însă, înainte de cursurile de weekend, deschidea un sertar ascuns din biroul său și scotea de acolo o mică cutie de lemn. Înăuntru păstra un flacon minuscul de parfum, aproape gol, cu o etichetă ștearsă pe care se mai putea citi doar „... honeysuckle & lime blossom ”. Deschidea capacul, închidea ochii și rămânea așa, nemișcat, timp de câteva minute. Era ritualul lui tăcut, la care nu a renunțat nici după 40 de ani. Nimeni nu mai știa cine fusese „ ea ”, dar vecinii spuneau că în tinerețe, iubise o pianistă care cânta doar la apus, iar parfumul acesta o învăluia mereu ca o aură. Într-o zi, o studentă curioasă i-a cerut permisiunea să vadă ce e în cutie. El a zâmbit blând și a spus: „ E tot ce mi-a rămas dintr-o vară care a durat prea puțin. Mirosul ei a păstrat ce n-a putut păstra ti...

  Mirosul care ne spune cine am fost Există un moment adesea neașteptat, când trecem pe o alee, deschidem o carte veche sau intrăm într-o grădină și deodată, suntem transportați înapoi într-o altă viață. Mirosul unui tei înflorit sau parfumul caprifoiului atins de soare ne poate aduce, în câteva secunde, înapoi în copilărie, într-o iubire pierdută sau într-un timp pe care îl credeam de mult închis. Spre deosebire de alte simțuri, mirosul are o cale neuronală directă către amigdala și hipocamp, două structuri cerebrale imp licate profund în emoții și memorie. Acesta este motivul pentru care memoria olfactivă este adesea mai durabilă și mai emoțională decât alte tipuri de amintiri. În psihoterapie, aceste mirosuri pot deveni ferestre terapeutice către trăiri reprimate sau nespuse, dar și instrumente de reconectare cu sinele originar. Cât de reale sunt aceste amintiri? Întrebarea dacă o amintire declanșată de un miros este „reală” sau „deformată” este secundară față de forța emoțional...

   „ Dacă omul are de ales între a fi bun sau a fi rău, și știe că nu există riscul să fie tras la răspundere pentru acțiunile lui, omul va alege să fie rău.” Introducere   Ce devine omul atunci când dispare consecința? Ce se naște în sufletul său atunci când nu mai există privirea Celuilalt, frica de lege sau de Dumnezeu, nici măcar rușinea socială? Citatul de mai sus atinge una dintre cele mai dureroase întrebări ale naturii umane: dacă eliberăm omul de responsabilitate, ce alegere face, și mai ales, cine devine? Aceasta nu este doar o întrebare morală. Este o întrebare existențială, una care atinge miezul dualității din om – capacitatea de compasiune și cruzime, de sublim și monstruos, de iubire și distrugere. 1. Perspectiva filosofică: omul între etică și absența constrângerii În filosofia morală, problema răului a fost discutată intens de la Platon și Aristotel până la Nietzsche, Arendt sau Sartre. Pentru Hobbes, în starea naturală, omul este „lup"pentru om (homo hom...