Întunericul din libertatea absolută: O explorare psihologică a felului cum omul alege preponderent răul

 

 „Dacă omul are de ales între a fi bun sau a fi rău, și știe că nu există riscul să fie tras la răspundere pentru acțiunile lui, omul va alege să fie rău.”

Introducere 

Ce devine omul atunci când dispare consecința? Ce se naște în sufletul său atunci când nu mai există privirea Celuilalt, frica de lege sau de Dumnezeu, nici măcar rușinea socială? Citatul de mai sus atinge una dintre cele mai dureroase întrebări ale naturii umane: dacă eliberăm omul de responsabilitate, ce alegere face, și mai ales, cine devine?

Aceasta nu este doar o întrebare morală. Este o întrebare existențială, una care atinge miezul dualității din om – capacitatea de compasiune și cruzime, de sublim și monstruos, de iubire și distrugere.

1. Perspectiva filosofică: omul între etică și absența constrângerii

În filosofia morală, problema răului a fost discutată intens de la Platon și Aristotel până la Nietzsche, Arendt sau Sartre. Pentru Hobbes, în starea naturală, omul este „lup"pentru om (homo homini lupus) o ființă care, în lipsa unor reguli și autorități, acționează după interesele proprii, adesea violente. Kant, în schimb, susținea ideea unei morale interioare, o „lege morală” înnăscută, care ghidează comportamentul etic chiar și în absența pedepsei.

Dar ce rămâne din această „lege interioară” când dispare responsabilitatea? Sartre, dintr-o altă perspectivă, vedea libertatea radicală ca esență a umanului, însă avertiza că această libertate poate deveni o povară insuportabilă dacă nu este însoțită de responsabilitate.

Libertatea fără răspundere nu este doar periculoasă. Este dezumanizantă.

2. Perspectiva religioasă: căderea în ispită și taina alegerii

În tradițiile religioase, ideea că omul are libertatea de a alege între bine și rău este centrală. Dar această libertate vine cu un preț: conștiința. În iudaism și creștinism, păcatul originar este expresia unei alegeri neetice în absența pedepsei imediate. Diavolul nu impune, ci ispitește,  iar Dumnezeu nu intervine, ci lasă libertatea totală.

A alege răul pentru că „nu e nimeni care să vadă” nu este doar un act de necredință, ci și de dezumanizare. În spiritualitatea mistică, se spune că Dumnezeu locuiește în conștiința umană. Așadar, acolo unde omul alege răul fără mustrare, el își exilează și partea divină.

3. Perspectiva evoluționistă: agresiunea ca strategie de supraviețuire

Privind din unghiul științei evolutive, comportamentele distructive nu sunt „anormale”, ci adaptative în anumite condiții. Agresiunea, dominanța, manipularea – toate au asigurat supraviețuirea în contexte de competiție resursă. În absența unei structuri sociale sau sancțiuni, aceste strategii devin dominante.

Altruismul, în schimb, a evoluat împreună cu sistemele de control social. Triburile au supraviețuit nu doar prin forță, ci prin cooperare, empatie și loialitate reciprocă. Dar fără ochiul tribului, fără rușine, fără excludere,  selecția favorizează din nou egoismul și violența.

4. Perspectiva istorică: când oamenii devin călăi în lipsa reperelor

Istoria umanității oferă nenumărate exemple de ce se întâmplă când oamenii nu mai simt că răul va fi pedepsit. Holocaustul, Gulagurile, epurările etnice, toate au fost posibile nu doar din cauza unor ideologii, ci și din cauza impunității. Oamenii au devenit monștri în uniforme, pentru că nu simțeau că vor plăti.

Când răul devine permis, el devine molipsitor. Hannah Arendt numea această realitate „banalitatea răului” , nu o expresie a sadismului, ci a pasivității morale, a omului care „doar execută ordine”.

5. Perspectiva psihologică: Umbra din noi

Carl Gustav Jung vorbea despre Umbra – partea reprimată, instinctuală, rușinoasă din noi. Când nu suntem conștienți de Umbra noastră, când nu o integrăm, riscăm să o proiectăm sau să fim dominați de ea. În absența sancțiunii externe, Umbra prinde glas.

De asemenea, studiile de psihologie socială (Stanford Prison Experiment, Milgram) arată cât de rapid pot fi erodate valorile morale în condiții de anonimat, lipsă de responsabilitate sau presiune de grup. Când nu ne simțim responsabili, devenim periculos de disponibili pentru rău.

6. Exemple cotidiene în alegerea răului

Un băiețel, întrebat de ce a lovit un coleg, a răspuns: „Pentru că nu m-a văzut nimeni.” Nu pentru că ura, nu pentru că simțea neapărat răutate, ci pentru că libertatea de a face orice, fără reper, se confundă ușor cu „libertatea de a face rău”.

Un coleg (profesor-psiholog) a făcut un experiment: a spus clasei că pentru o zi nu va corecta răspunsurile greșite la test. A doua zi, majoritatea elevilor au copiat. Când li s-a spus că notele nu vor conta, valorile au căzut rapid. Nu pentru că elevii erau „răi”, ci pentru că au simțit că nu mai există consecință, nici sens.

7. Marina Abramović și experimentul de 6 ore: când omul devine obiect

În 1974, Marina Abramović a realizat un experiment radical Rhythm 0. A pus la dispoziția publicului 72 de obiecte de la pene și parfum la lame, lanțuri și un pistol cu glonț și a anunțat că timp de 6 ore va sta pasivă, iar publicul poate face ce dorește cu ea fără sa fie tras la răspundere pt ceva.

La început, oamenii au fost timizi. Apoi treptat, au început să o atingă, să-i taie hainele, să o rănească. Un bărbat i-a pus arma la tâmplă. Doar intervenția unui alt participant a oprit potențialul final tragic.

Experimentul a confirmat exact ideea citatului: când dispare consecința și omul se simte liber în anonimatul colectiv, răul nu doar că este posibil, ci devine atrăgător. 

Marina spunea ulterior: „Dacă lași publicului libertate totală, te poate omorî.”

8. Implicațiile moralității: ținerea în frâu a răului

Moralitatea nu este un simplu cod de reguli impuse de societate, religie sau cultură este, în esență, un sistem interior de auto-reglare, o rețea invizibilă care dă formă libertății noastre. Fără moralitate, libertatea se transformă rapid în haos.

Moralitatea acționează ca o barieră simbolică împotriva impulsurilor distructive, a dorinței de dominare, a răzbunării sau cruzimii gratuite. Chiar și când nu există frica de pedeapsă, un individ moral simte o limită interioară, un nu tăcut, dar ferm. Acesta este „gardianul invizibil” al umanității.

Așa cum în copilărie internalizăm vocea părintelui („Nu e voie să lovești”), în maturitate, vocea conștiinței devine un ghid autonom. O societate sănătoasă nu funcționează doar prin legi externe, ci prin indivizi care și-au integrat repere morale. Iar acolo unde această moralitate este slăbită, prin corupție, impunitate, ideologie sau trauma colectivă – răul prinde rădăcini.

În absența reperelor morale, individul este vulnerabil în fața impulsului de a folosi puterea fără empatie, de a răni fără remușcare, de a trata celălalt ca obiect. Prin urmare, moralitatea nu este opțională ci este o formă de igienă sufletească. Este ce ne menține umani atunci când totul ne îndeamnă să nu mai fim.

9. Cum putem stimula umanul din noi: cultivarea empatiei și luciditatea interioară

Omul nu este doar o ființă care poate face rău. Este și o ființă care poate alege să iubească, să protejeze, să vindece. A stimula umanul din noi înseamnă a activa acea parte care simte suferința celuilalt ca fiind a sa, care nu se bucură de impunitate, ci simte greutatea alegerii.

Iată câteva direcții esențiale pentru a hrăni dimensiunea umană:

~ Cultivarea empatiei: prin contact real, vulnerabil, cu suferința altora, prin ascultare activă, povești, literatură, experiențe comune. Empatia este antrenabilă.

~ Exercițiul reflecției morale: nu doar ce am făcut, ci de ce am făcut. Cine am devenit prin acea alegere? Ce aș fi făcut dacă nimeni nu m-ar fi văzut?

~ Asumarea răspunderii interioare: a gândi etic chiar în intimitatea gândului, fără martori. A te întreba: „Pot trăi cu mine, așa cum am acționat?”

~ Dialogul cu Umbra: nu prin negare, ci prin recunoaștere lucidă. Umbra nu trebuie distrusă, ci înțeleasă și integrată. În ea se află și răul, dar și potențialul nostru neexprimat.

~ Angajamentul față de bine: nu ca poziție moralistă, ci ca exercițiu cotidian. Un gest de bunătate, o renunțare la violență, o limită pusă unei impulsuri distructive, toate sunt antrenamente ale umanității.

10. Câteva întrebări reflexive pentru conștientizarea Umbrei din noi

1. Când am făcut ultima dată un rău „mic” doar pentru că știam că nu voi fi prins?

2. Care sunt situațiile în care simt plăcere sau ușurare când cineva suferă? Ce se ascunde în spate?

3. Când sunt furios sau rănit, ce impulsuri simt față de ceilalți – și ce aleg să fac cu ele?

4. Există părți din mine de care îmi este rușine? Cum reacționez când alții mi le scot la iveală?

5. Pot recunoaște în mine aceleași tendințe pe care le condamn la alții?

6. Dacă aș fi invizibil pentru o zi, ce aș face? Ce spune asta despre cine sunt cu adevărat?

7. Cât din ceea ce consider „bine” fac din convingere – și cât din teamă?

8. Ce imagine aș avea despre mine dacă mi-aș înfrunta toate umbrele, fără autoînșelare?

10. Concluzie: între libertate și responsabilitate se naște umanitatea

Adevărata maturitate morală nu înseamnă doar să alegi binele pentru că te temi de pedeapsă, ci să-l alegi chiar atunci când nimeni nu te vede. Etica autentică este invizibilă. Ea se manifestă în alegerile mici, făcute în singurătate, acolo unde doar conștiința rămâne martor.

Răul nu este o alegere excepțională, ci una posibilă, în fiecare dintre noi. Ceea ce ne ține departe de el nu este doar legea sau Dumnezeu, ci umanitatea conștientă. Acea parte din noi care știe că, și dacă nimeni nu o cere, binele merită făcut.

Pentru că în cele din urmă, nu ne definește ce putem face fără consecințe. Ne definește ce alegem să facem chiar și atunci când am putea să nu fim trași la răspundere.

 Bibliografie tematică recomandată

▪︎ Psihologie și etică umană:

Carl Gustav Jung – Latura umbrită a sinelui (Despre Umbra psihologică)

Philip Zimbardo – Efectul Lucifer

Erich Fromm – Anatomia distructivității umane

Viktor Frankl – Omul în căutarea sensului vieții

▪︎ Filosofie morală și libertate:

Hannah Arendt – Eichmann la Ierusalim: Raport asupra banalității răului

Jean-Paul Sartre – Ființa și neantul

Immanuel Kant – Fundamentarea metafizicii moravurilor

Friedrich Nietzsche – Dincolo de bine și de rău

▪︎ Religie și antropologie morală:

C.S. Lewis – Desființarea omului

Andrei Pleșu – Despre îngeri

Thomas Merton – No Man Is an Island

▪︎ Literatura și arta ca oglinzi morale:

Dostoevski – Crimă și pedeapsă

Albert Camus – Străinul

George Orwell – 1984

☆Marina Abramović – Walk Through Walls: A Memoir