Nostalgia și natura ei - Între ce-am fost și ce-am devenit- Scurt Review la un recent studiu apărut + Reflecții personale

*Review 》Wildschut, T., Sedikides, C., Zengel, B., & Skowronski, J. J. (2025). Remembrance of things past: temporal change in the affective signature of nostalgic events. Cognition and Emotion, 1–17. https://doi.org/10.1080/02699931.2025.2484646 Source: Neuroscience News

Cum transformă timpul emoțiile din memorie? - Pe scurt despre natura nostalgiei

Cercetări recente arată că amintirile nostalgice nu rămân statice din punct de vedere emoțional, ci evoluează în timp. Deși sunt adesea încărcate de sentimente pozitive în momentul în care sunt trăite, aceste emoții tind să se estompeze, lăsând loc unor trăiri negative, precum regretul și însingurarea.

Această transformare oarecare duală, distinge amintirile nostalgice de cele obișnuite, care tind să se estompeze mai uniform și cu o încărcătură afectivă mai puțin intensă. Cu toate acestea, amintirile nostalgice evocă mai multă pozitivitate generală decât cele neutre sau banale.

Aspecte importante rezultate:

Schimbare emoțională: Amintirile nostalgice devin mai puțin pozitive și mai negative în timp, accentuând emoții precum regretul și singurătatea.

Beneficii psihologice: În ciuda acestei transformări, nostalgia susține stima de sine, conexiunea socială și sentimentul de sens.

Traiectorie unică: Spre deosebire de amintirile neutre, cele nostalgice nu urmează modelul clasic de estompare afectivă – ele devin tot mai complexe emoțional în timp.

De ce unele amintiri prețioase ne aduc și lacrimi împreună cu bucuria sufletească pe care o simțim?

Acest nou studiu explorează modul în care tonul emoțional al amintirilor nostalgice se schimbă în timp, dezvăluind că exact acele amintiri care ne fac să ne simțim conectați, pot deveni mai complexe și uneori chiar amare pe măsură ce trec anii.

Cercetătorii de la Universitatea din Southampton au desfășurat două experimente pentru a urmări cum se transformă sentimentele noastre față de amintirile nostalgice, din momentul în care s-au format până la momentul reamintirii.

Spre deosebire de majoritatea amintirilor care se estompează treptat – în special cele negative – amintirile nostalgice urmează o traiectorie diferită. Inițial bogate în emoții pozitive, acestea tind să piardă din intensitatea pozitivă și să acumuleze treptat emoții negative precum regretul și singurătatea.

Rezultatele contestă viziunea tradițională asupra stabilității emoționale a memoriei, arătând că reflecția adaugă profunzime, sens, și chiar tristețe trecutului.

Participanții la studiu au fost rugați să își amintească un eveniment nostalgic, obișnuit sau neutru și să își evalueze reacțiile emoționale în două momente: la timpul petrecerii evenimentului și la momentul amintirii.

S-a constatat că amintirile nostalgice devin din ce în ce mai "dulci-amărui": emoțiile pozitive se estompează, iar cele negative cresc.

Totuși, amintirile nostalgice continuă să stimuleze mai multe emoții pozitive decât cele neutre sau obișnuite și contribuie la creșterea sentimentului de conexiune socială, stimei de sine și sensului în viață.

Al doilea experiment a analizat mai profund ce emoții specifice determină această schimbare.

Regretul și singurătatea s-au evidențiat ca fiind esențiale – nostalgia devine mai complexă emoțional nu doar printr-o creștere generală a negativității, ci prin intensificarea acestor trăiri specifice.

În același timp, recunoștința – o emoție pozitivă – s-a intensificat, sugerând că nostalgia rămâne o experiență emoțională bogată și stratificată, nu una care pur și simplu se estompează sau se degradează.

Aceste descoperiri au implicații largi pentru înțelegerea relației noastre cu trecutul. Schimbarea tonului emoțional al memoriei nu este neapărat o disfuncționalitate, ci o reflectare a modului în care viața și valorile noastre evoluează.

Constatările pot influența abordările terapeutice care folosesc reflecția nostalgică pentru a spori bunăstarea, cu condiția să se țină cont de natura dulce-amăruie a acestei emoții.

Pe scurt, nostalgia poate începe ca bucurie, să crească în dor și să se încheie cu sens – o traiectorie care, spun cercetătorii, poate explica de ce nostalgia continuă să rezoneze profund în toate culturile și generațiile.

Reflecții personale 

Frecvent întâlnim nostalgia ca pe un parfum subtil, care se insinuează printre crăpăturile timpului. E acolo, în cântecul care ne răscolește, în mirosul prăjiturilor din copilărie sau în atingerea unei fotografii vechi. Deși o asociem cu plăcerea trecutului, realitatea ei emoțională este mai complexă, mai stratificată, uneori dureros de frumoasă.

*Studiul recent de la Universitatea din Southampton (discutat mai dus) ne ajută să înțelegem că nostalgia nu este o emoție pasivă, ci un organism viu care se transformă odată cu noi. Dacă inițial o amintire nostalgică este o ancoră pozitivă – ne oferă sens, apartenență, validare – cu timpul, ea poate deveni și o oglindă negativă a pierderii: oameni pe care nu-i mai avem, momente care nu se vor mai repeta, versiuni ale noastre care s-au dizolvat în trecerea anilor.

Această metamorfoză a nostalgiei – de la bucurie la regret, de la căldură la melancolie – nu este o eroare a minții, ci un proces psihologic profund. Este o dovadă că memoria nu este o arhivă imuabilă, ci un spațiu activ în care emoția, sensul și identitatea sunt permanent renegociate.

Ca psiholog, întâlnesc adesea pacienți care revin obsesiv la anumite amintiri – unele frumoase, dar care le provoacă și durere. „De ce mă doare ceva ce cândva m-a făcut fericit?”, întreabă. Iar răspunsul, departe de a fi simplu, poate fi regăsit în această dualitate pe care nostalgia o poartă în sine: ea ne leagă de cine am fost, dar ne face și conștienți de ce nu mai suntem. Nostalgia poate fi o punte, dar și un gol.

Reflecția nostalgică ne poate ajuta să înțelegem cum au evoluat valorile noastre, cum ne-am schimbat prioritățile, de ce ne dor anumite pierderi și cum putem onora acele părți din trecut fără a rămâne blocați în ele. Este o emoție cu potențial terapeutic, dar care trebuie „gestionată cu mănuși” – altfel, devine combustibil pentru ruminație, pentru idealizarea trecutului și respingerea prezentului.

În mod paradoxal, nostalgia intensifică atât recunoștința, cât și sentimentul de însingurare, sau singurătatea percepută. Ne face să plângem de dor și să zâmbim cu lacrimi. Tocmai această ambivalență o face atât de umană. În ea se reflectă dorința noastră de continuitate, de sens, de integrare a vieții ca întreg – nu doar ca succesiune de momente disparate.

Poate că, așa cum sugerează studiul, nostalgia este o emoție existențială. Ne învață să ne iubim trecutul fără a ne pierde în el. Să prețuim ce a fost, dar să nu uităm că suntem încă în devenire. Iar în această devenire, nostalgia ne poate fi busolă, dar niciodată destinație.

Ca și concluzie de final, sa reținem că nostalgia este o călătorie emoțională care începe cu lumină, traversează umbra și ne lasă, dacă suntem atenți, cu o înțelepciune profund umană: că trăirea deplină implică și pierdere, și sens, și dor, și recunoștință. Iar în această mixtură se află poate, frumusețea esențială a vieții.