Disforia de gen și impactul ei asupra intimității sexuale - O analiza psihologică

1. Definiție și încadrare conceptuală

Disforia de gen este o tulburare recunoscută clinic, definită de discrepanța profundă și persistentă dintre identitatea de gen resimțită intern și sexul atribuit la naștere. Această incongruență generează un distres psihologic semnificativ, afectând funcționarea globală – inclusiv în sfera relațională și sexuală.

În clasificările actuale:

• DSM-5 (Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mentale) o definește ca Gender Dysphoria;

• ICD-11 (Organizația Mondială a Sănătății) încadrează disforia de gen la capitolul „Condiții legate de sănătatea sexuală”, nu la tulburările mintale, marcând o schimbare semnificativă în reducerea stigmei.

2. Criterii de diagnostic (DSM-5)

Pentru adulți și adolescenți, diagnosticul de disforie de gen presupune:

- incongruență marcată între sexul atribuit și genul resimțit, prezentă cel puțin 6 luni, manifestată prin cel puțin două dintre următoarele:

1. Dorința puternică de a fi de genul opus;

2. Disconfort față de caracterele sexuale primare și secundare;

3. Dorința de a elimina caracteristicile sexuale primare/ secundare;

4. Dorința de a poseda caracteristicile fizice ale altui gen;

5. Dorința de a fi tratat ca aparținând altui gen;

6. Convingerea fermă că are sentimente și reacții tipice altui gen.

+ Prezența unui distres semnificativ sau afectarea funcționării sociale, ocupaționale sau în alte domenii importante.

3. Cauze și factori implicați

Disforia de gen are o etiologie multifactorială, incluzând:

• Factori biologici: anomalii în expunerea intrauterină la hormoni sexuali, posibile variații în expresia genelor implicate în dezvoltarea identității de gen (ex: CYP17, androgen receptor genes), structuri cerebrale diferite (hipotalamus, BSTc).

• Factori psihologici: stiluri de atașament nesigure, presiuni legate de conformarea la roluri de gen, experiențe de respingere sau traume în copilărie.

• Factori socio-culturali: norme rigide de gen, lipsa modelelor de identificare, presiunea conformității binare.

*Este important de menționat că disforia de gen nu este o alegere, ci o condiție autentică și validabilă clinic, recunoscută internațional.

4. Manifestări psihologice și sexuale

Persoanele cu disforie de gen pot manifesta:

4.1. La nivel psihologic:

- anxietate, depresie, tulburări de identitate;

- rușine corporală accentuată;

- idei suicidare în cazurile netratate;

- izolare socială și stigmatizare.

4.2. La nivelul intimității sexuale:

- disconfort intens în timpul actului sexual din cauza propriilor caractere sexuale nedorite;

- evitarea contactului fizic sau a expunerii nudului;

- absența excitării sexuale dacă partenerul validează sexul atribuit și nu genul resimțit;

- tulburări de excitare sau orgasm, disfuncții sexuale secundare;

- dificultăți de comunicare intimă și atașament sexual;

- confuzie legată de orientarea sexuală, distinctă de identitatea de gen.

*Exemplu: o persoană născută cu sex feminin care se identifică ca bărbat poate resimți o aversiune profundă față de stimularea sânilor sau a vaginului, chiar dacă fiziologic apare lubrifierea – ceea ce poate fi trăit cu suferință și respingere.

5. Impactul asupra relațiilor și sexualității

• Relațiile intime pot fi afectate de teama de respingere, disonanța corporală și stigmatul social.

• Partenerii pot experimenta confuzie sau dificultăți în ajustarea erotică.

• În cuplurile stabile, apare adesea nevoia unei redinamizări erotice și redefiniri a scenariului sexual, adaptat identității de gen reale.

6. Abordări terapeutice

6.1. Intervenții psihoterapeutice

• Terapia afirmativă de gen: sprijină persoana în acceptarea identității de gen și explorarea opțiunilor de tranziție.

• Terapia cognitiv-comportamentală (CBT): reduce anxietatea, rușinea, distorsiunile cognitive legate de corp și gen.

• REBT (Terapia rațional-emotivă): identifică și dispută credințele iraționale (ex: „Nu voi fi niciodată demn de iubire dacă nu am un corp perfect masculin/feminin”).

• Terapia de cuplu/sexuală afirmativă: facilitează comunicarea și negocierea intimității într-un mod sigur și validant.

6.2. Intervenții medicale (după evaluări riguroase interdisciplinare)

• Tratament hormonal (HRT);

• Intervenții chirurgicale (mastectomie, faloplastie, vaginoplastie etc.);

• Consiliere pre- și post-tranziție;

• Monitorizarea impactului psiho-sexual post-tranziție.

7. Concluzii psihologice

Disforia de gen este o realitate psihologică profundă, care transcende aparențele fizice și necesită o abordare validantă, științifică și empatică. Impactul asupra vieții intime este major, dar nu imposibil de gestionat.

Prin intervenție terapeutică adecvată, sprijin multidisciplinar și afirmare identitară, persoanele cu disforie de gen pot atinge starea de congruență interioară și de funcționalitate erotică autentică, într-un cadru care respectă diversitatea și demnitatea fiecărui individ.

EXEMPLE CLINICE

Exemplul clinic 1 – Andrei, 19 ani (FTM, în tranziție socială)

Andrei s-a născut cu sex biologic feminin, dar a simțit de la vârsta de 7–8 ani că nu aparține corpului său. În adolescență, a dezvoltat anxietate severă legată de transformările corporale (menstruație, dezvoltarea sânilor), asociate cu simptome depresive. La începutul relațiilor sexuale, Andrei experimenta disforie genitală intensă – evita orice contact care presupunea nuditate, iar stimularea sânilor genera o reacție de panică.

În terapie:

• A lucrat pe acceptarea propriei identități masculine;

• A folosit strategii REBT pentru a disputa convingerile devalorizante ("sunt greșit, nimeni nu mă va iubi");

• A fost sprijinit în procesul de coming-out și în tranziția socială;

• Ulterior, a început terapia hormonală, iar funcția sexuală și imaginea corporală s-au îmbunătățit progresiv.

Exemplul clinic 2 – Irina, 32 ani (MTF, post-tranziție chirurgicală)

Irina s-a născut cu sex masculin și a urmat tranziția completă până la 30 de ani. Deși era mulțumită de transformările fizice, continua să simtă nesiguranță în contactul intim, mai ales cu parteneri noi. Avea dificultăți în a permite explorarea corporală, trăia excitația sexuală însoțită de un sentiment de vinovăție și se temea că „nu va fi niciodată suficient de femeie”.

În terapie:

• S-a lucrat pe redefinirea feminității și a propriei valori erotice;

• S-a folosit tehnica „rescrierii scenariului sexual” pentru a-i permite explorarea corporală într-un cadru sigur;

• A fost inclusă o componentă de mindfulness erotic, cu reconectarea la plăcere și senzualitate.

☆Doua instrumente de evaluare: 

 ▪︎ SCALA GIDYQ-AA – Gender Identity/Gender Dysphoria Questionnaire for Adolescents and Adults

Scop: evaluarea disforiei de gen la adolescenți și adulți (cu sau fără tranziție).

Versiuni: FTM și MTF (21 itemi fiecare);

Structură: chestionar auto-raportat;

Răspunsuri: pe o scală Likert de 5 puncte (de la foarte de acord la foarte în dezacord);

Exemple de itemi (versiune FTM):

- „Îmi displace când oamenii mă consideră femeie.”

- „Aș prefera să am un corp masculin.”

- „Mă simt confortabil în pielea mea” (item inversat).

Scoruri: cu cât scorul total e mai mic, cu atât nivelul de disforie este mai mare.

Utilitate: diagnostic diferențial, măsurarea progresului în terapie sau în tranziție.

▪︎ UTRECHT GENDER DYSPHORIA SCALE (UGDS)

Scop: instrument validat pentru măsurarea disforiei de gen, utilizat frecvent în cercetare și evaluare clinică.

Versiuni: masculin (născut bărbat), feminin (născut femeie);

Structură: 12–15 itemi;

Răspunsuri: pe o scală de la 1 (niciodată) la 5 (foarte des);

Exemple de itemi (versiune feminină):

- „Simt nevoia să fiu tratată ca o femeie.”

- „Mă simt inconfortabil cu caracteristicile sexuale masculine.”

- „Visez să am corpul unei femei.”

Scoruri: scoruri mai mari indică niveluri crescute de disforie de gen.

Avantaj: ușor de aplicat, sensibil la diferențe subtile între identitate de gen și incongruență corporală.