Erotomania: O analiză psihologică explicativă

Erotomania este o tulburare psihiatrică rară, dar complexă, în care individul dezvoltă convingerea delirantă că o altă persoană, de obicei de statut social mai înalt, este îndrăgostită de el. Această convingere este menținută în ciuda lipsei oricăror dovezi reale și poate avea consecințe severe asupra funcționării sociale și emoționale ale pacientului.

1. Definiție conceptuală

Erotomania, cunoscută și sub denumirea de sindromul De Clérambault, este un tip de tulburare delirantă caracterizată printr-o credință patologică și inflexibilă că o anumită persoană (de obicei, de statut superior) este îndrăgostită de pacient. Această tulburare nu este doar o obsesie romantică, ci un delir psihotic cu implicații semnificative în comportament și percepția realității.

Erotomania poate fi primară (o tulburare distinctă) sau secundară (asociată cu alte tulburări psihiatrice, cum ar fi schizofrenia sau tulburarea bipolară).

2. Criterii de diagnostic conform DSM-5 si ICD-11

Potrivit DSM-5, erotomania este clasificată ca tulburare delirantă, de tip erotic și se caracterizează prin:

• Delir fix și persistent că o persoană este îndrăgostită de pacient.

• Convingere neclintită, indiferent de dovezile contrare.

• Interpretarea greșită a comportamentului celuilalt (de exemplu, un salut politicos este perceput ca o declarație de dragoste).

• Persoana țintă,  este de obicei inaccesibilă (o celebritate, un superior ierarhic, un medic, un profesor, un preot etc.).

• Comportamente legate de delir, cum ar fi tentative repetate de contact, urmărire (stalking), scrisori, apeluri telefonice sau chiar acte de agresivitate față de rivalii percepuți.

În ICD-11, erotomania este inclusă sub tulburări psihotice cronice și se suprapune cu tulburarea delirantă persistentă.

3. Cauze și factori de risc

Erotomania nu are o cauză unică, ci rezultă dintr-o combinație de factori biologici, psihologici și sociali.

Factori biologici:

• Disfuncții dopaminergice – hiperactivitatea dopaminei este asociată cu formarea delirurilor.

• Tulburări neurocognitive – modificări structurale ale creierului (în special în lobii frontali și temporali).

• Predispoziția genetică – un istoric familial de tulburări psihotice crește riscul de erotomanie.

Factori psihologici:

• Mecanisme psihologice infantile de apărare – proiecția și negarea sunt frecvente la pacienții cu erotomanie.

• Tulburări ale atașamentului – un istoric de relații nesigure poate duce la interpretări greșite ale sentimentelor celorlalți.

• Narcisism patologic – pacientul are nevoie de validare constantă și interpretează greșit semnele sociale.

Factori sociali:

• Izolare socială – lipsa interacțiunilor reale poate favoriza construirea de scenarii fanteziste.

• Expunerea la mass-media – pacienții pot dezvolta erotomanie față de persoane publice pe care nu le-au întâlnit niciodată.

4. Manifestări clinice

Erotomania se desfășoară de obicei în trei faze:

1. Faza inițială (de formare a delirului): Pacientul începe să creadă că o anumită persoană îi transmite semnale subtile de iubire (priviri, gesturi, mesaje „codificate”).

2. Faza de expansiune: Pacientul încearcă să ia contact cu persoana „îndrăgostită” de el, prin scrisori, telefoane, vizite neanunțate. Dacă este respins, interpretează acest lucru ca o strategie de „testare” a iubirii.

3. Faza de criză: În cazul în care respingerea continuă, pacientul poate deveni furios, depresiv sau chiar agresiv. În unele cazuri, acest lucru poate duce la comportamente periculoase, cum ar fi stalking-ul sau amenințările.

5. Comorbidități asociate

Erotomania este adesea însoțită de alte tulburări psihice:

• Schizofrenia paranoidă – erotomania poate apărea ca parte a unui sistem delirant mai amplu.

• Tulburarea bipolară – în fazele maniacale, pacienții pot dezvolta idei erotomane intense.

• Tulburarea de personalitate borderline – poate exista o componentă obsesivă și o nevoie exagerată de validare emoțională.

• Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) – în unele cazuri, erotomania are elemente obsesive, pacientul fiind incapabil să renunțe la gândurile delirante.

6. Terapie și tratament

Tratamentul erotomaniei este complex și necesită o combinație de intervenție farmacologică și psihoterapie.

a) Tratament farmacologic (psihiatric):

• Antipsihotice (de primă alegere): risperidona, olanzapina, aripiprazol.

• Stabilizatori de dispoziție: litiu, acid valproic (mai ales în cazurile cu bipolaritate).

• Antidepresive (dacă există depresie secundară): ISRS (SSRI) sau triciclice.

b) Psihoterapie:

• Terapia Cognitiv-Comportamentală (TCC/CBT): ajută pacientul să recunoască erorile de gândire și să restructureze convingerile delirante.

• Terapia psihodinamică: poate explora traumele sau conflictele inconștiente care au favorizat erotomania.

• Terapia familială: educarea familiei pentru a gestiona comportamentele pacientului și a preveni escaladarea conflictelor.

c) Măsuri legale și sociale:

• Ordin de restricție: în cazurile severe, unde pacientul devine periculos pentru persoana-țintă.

• Internare involuntară: dacă pacientul prezintă un risc crescut de agresivitate sau autoagresiune.

7. Concluzie

Erotomania este o tulburare psihotică rară, dar cu un impact major asupra vieții pacientului și a persoanei țintă. Identificarea timpurie și intervenția multidisciplinară sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor și reintegrarea pacientului într-un cadru funcțional. Deși este o afecțiune cronică în multe cazuri, tratamentul adecvat poate reduce severitatea simptomelor și îmbunătăți calitatea vieții pacientului.