Arta de a renunța. Când sfârșitul e un nou început - Despre renunțarea sănătoasă la relații, contexte și identități care nu ne mai servesc

"Lucia se uita la ceas pentru a patra oară într-un sfert de oră. La biroul ei se adunaseră hârtii, deadline-uri ratate și o stare de greață pe care nu o mai putea ignora. Avea 38 de ani, un partener cu care nu mai vorbea decât despre facturi, un șef pasiv-agresiv și un vis îngropat demult sub expresia: „acum nu e momentul”.

Într-o seară, în timp ce își strângea farfuria goală după o cină tăcută, fiica ei de 10 ani o întreabă:

– Mama, tu de ce nu mai râzi aproape niciodată?

Întrebarea a căzut ca o tăcere în gol. Era prima dată când Lucia și-a dat voie să o audă cu adevărat.

Ce este renunțarea sănătoasă?

În psihologie vorbim despre „goal-disengagement”, adică abilitatea de a retrage efort și emoție dintr-un scop devenit imposibil sau nociv. Studiile lui Carsten Wrosch arată că oamenii care știu să se desprindă de obiective neviabile au niveluri mai scăzute de cortizol și raportează o sănătate subiectivă mai bună. Renunțarea devine astfel, un mecanism de reglare a stresului și de conservare a resurselor.

2. Semnalele timpului potrivit renunțării (în cuplu, muncă, viață personală)

În cuplu. Când conflictul cronic depășește perioadele de reparație și ne găsim justificând la nesfârșit lipsa de respect, renunțarea poate fi un gest de auto-protecție. Iluzia „am investit prea mult ca să plec” este o formă de sunk-cost fallacy care prelungește suferința .

În mediul profesional. Burnout-ul masiv din 2025 – ex. 66 % dintre angajații americani se declară epuizațarată costul continuității oarbe într-un sistem care nu mai hrănește nevoile psihologice de competență, autonomie și sens.

În viața personală. Dacă un proiect, un hobby sau un pattern de viață nu mai aduce curiozitate, ci doar auto-critică și oboseală, semnalul este pierderea energiei afective: ne trezim confiscând bucuria prezentului pentru a hrăni o obligație moartă.

Cum să punem punct în mod sănătos situațiilor dificile, toxice sau care nu ne mai reprezintă?

Renunțarea sănătoasă nu e un act impulsiv, ci o decizie conștientă de realiniere cu valorile proprii. Nu presupune „fuga” de disconfort, ci recunoașterea lucidă a epuizării care nu mai produce creștere.

Etapele unei despărțiri sănătoase de o situație disfuncțională:

1. Autoobservarea: identificarea senzațiilor corporale (tensiune cronică, insomnie, apatie).

2. Clarificarea valorilor: întrebarea „cine sunt eu AICI?” versus „cine îmi doresc să fiu?”

3. Discuția internă rațională: folosirea REBT pentru a disputa gândurile de tip: „n-ar trebui să renunț, ar fi o slăbiciune”.

4. Comunicarea deciziei: asertiv, clar, fără justificări inutile, dar cu empatie.

5. Ritualul simbolic al închiderii: scrisori nescrise, despărțirea de obiecte, crearea unui spațiu nou.

Ce aduce cu sine nerenunțarea la timp?

„Mai suport puțin.”

„Poate se schimbă.”

„N-am altă opțiune.”

Aceste fraze amână inevitabilul și multiplică suferința. 

Nerenunțarea la timp generează:

• Uzura identitară: uităm cine eram înainte să ne contopim cu rolul de „reparator”, „tolerant”, „luptător”.

• Costuri psihosomatice: tulburări de somn, migrene, boli autoimune, tulburări anxioase și depresive.

• Izolare socială: rușinea sau frica ne îndepărtează de cercurile de sprijin.

• Întărirea convingerilor disfuncționale: „nu merit mai bine”, „sunt defect”, „n-o să pot fără asta”.

• Cronicizarea stresului: nivel crescut de cortizol, insomnie, tulburări somatice .

• Eroziunea stimei de sine: fiecare eșec repetat confirmă narativul „nu sunt suficient de bun”.

• Cost de oportunitate: rămânem indisponibili pentru relații, proiecte și versiuni de sine mai congruente.

• Scleroza decizională – obișnuința cu disfuncționalul scade toleranța la incertitudine și inovație.

Efectele tărăgănării/ tergiversării în situații epuizante sau disfuncționale

A amâna decizia de separare sau demisie poate părea prudent, dar procrastinarea relațională prelungește expunerea la factori toxici. În cultura muncii japoneze, notoriul karōshi (moarte prin suprasolicitare) ilustrează cum persistența necritică într-un sistem epuizant poate deveni literal letală .

Tergiversarea este o formă de negare activă. Ea devine un mecanism de apărare care menține status-quo-ul, dar cu costuri mari:

• Creierul învață neputința (Martin Seligman – learned helplessness).

• Toleranța la toxicitate crește: normalizăm lipsa de respect, abuzul subtil, disprețul.

• Identitatea se fragmentează: trăim într-o dublă realitate – cea publică (zâmbetul), cea internă (golul).

De unde învățăm renunțarea sănătoasă?

• Modelare timpurie: Copiii ale căror nevoi sunt validate de către părinți învață că pot abandona un joc când acesta devine frustrant fără teama de a pierde iubirea persoanelor primare de atașament. 

• Psiho-flexibilitate. Practicile de ACT și REBT cultivă distanțarea de gânduri absolutiste („trebuie să duc totul până la capăt”).

• Educație decizională. Lucrări precum Quit de Annie Duke (2022) oferă cadre utile de evaluare a costurilor viitoare versus investițiile irecuperabile.

• Din modelele parentale sănătoase: copiii cărora li s-a permis să renunțe la un joc/să isi  manifeste nemulțumirea ori frustrarea când nu le mai plăcea, învață că nu trebuie să îndure.

• Din experiențele corective: uneori un „nu” spus la timp ne deschide porți nebănuite.

• Din psihoterapie: unde învățăm să recunoaștem granițele dintre reziliență și autosabotaj.

• Din literatură, filme: arhetipurile de despărțire și regăsire ne hrănesc inconștientul.

♧ Întrebări pt reflecție:

1. Simt că trăiesc sau doar supraviețuiesc în această situație?

2. Ce parte din mine moare puțin câte puțin rămânând aici?

3. Dacă persoana iubită ar fi în locul meu, ce aș sfătui-o să facă?

4. Ce preț plătesc pentru a nu crea disconfort altora?

5. Ce fel de viață aș trăi dacă aș renunța? Care e primul pas concret?

6. Dacă aș porni astăzi de la zero, aș alege tot acest drum?

7. Care sunt semnele corporale atunci când mă gândesc la această situație – se destinde corpul sau se încordează?

8. Îmi hrănește valorile de bază (ex. autonomie, conexiune, creștere) sau le subminează?

9. Cum m-aș simți peste un an dacă schimb nimic? Dar dacă schimb totul?

10. Ce le-aș sfătui pe cele mai dragi două persoane din viața mea dacă ar fi în locul meu?

Cum ne influențează viața și sănătatea psihologică lipsa capacității de a renunța?

A rămâne lângă oameni incompatibili sau în contexte nefavorabile amplifică susceptibilitatea la depresie, anxietate și tulburări legate de stres. Relațiile toxice corelează cu imunitate diminuată și risc cardiovascular crescut, iar la nivel cognitiv consolidează schemele de neajutorare și autocritică.

În plus:

• Tulburări de atașament: confundăm iubirea cu suferința, loialitatea cu supunerea.

• Burnout afectiv: în cupluri disfuncționale, se instalează un tip de epuizare emoțională asemănătoare burnout-ului profesional.

• Culpabilizare cronică: învățăm că „a pleca” înseamnă a trăda.

• Blocaje existențiale: nu ne mai permitem vise, proiecte, curaj.

Exemplu de caz clinic: 

Nerenunțarea la timp la o relație disfuncțională:

Laura (41 ani), inginer IT, trăia de 12 ani cu un partener alcoolic, pasiv-agresiv. A trecut prin 3 tentative de despărțire, dar s-a întors de fiecare dată, convinsă că „dacă îl las, își va face rău”.

În terapie, am lucrat cu credințele de tip: „e responsabilitatea mea să-l salvez”, „dacă renunț, sunt egoistă”. După un an de proces, Laura a pus punct.

La 6 luni de la despărțire:

- avea o stimă de sine crescută,

- reluase legătura cu familia,

- simțea din nou bucuria micilor ritualuri: ceaiul de dimineață, alergatul, plimbările singură.

Așadar:

Renunțarea sănătoasă este un act de curaj, nu de slăbiciune. Este un proces de reconectare la sine, nu un eșec.

Atunci când ne agățăm de ce a fost, ne furăm posibilitatea de a fi. Învățăm cu adevărat să trăim abia atunci când acceptăm să pierdem ce nu ne mai hrănește – și să lăsăm loc pentru ce ne poate transforma.

Recomandări:

1. Exersați granițele sănătoase în relațiile zilnice.

2. Folosiți jurnalul ABC-REBT pentru a disputa gândurile automate care blochează despărțirea (ex. Jurnal ABC-REBT》notați concret evenimentul, depistați credința disfuncțională, apoi consecința emoțională iar în final disputați credințele rigide)

3. Căutați sprijin terapeutic pentru identificarea schemelor disfuncționale de atașament.

4. Ritualizați renunțările (ex: scrisori nescrise, aruncarea simbolică a unor obiecte, redefinirea spațiului personal).

5. Exersați „plecările mici”  din conversații toxice, din grupuri care nu vă mai reprezintă, din proiecte nealiniate.

6. Utilizați tehnica „pre-mortem” 》 imaginați-vă că ați rămas încă doi ani; ce s-a deteriorat? Ce emoții apar?

7. Prin micro-quit 》exersați renunțări mici (dezabonări, limite clare la muncă) pentru a antrena "mușchiul" desprinderii.

8. Psihoterapie/consiliere de specialitate CBT, ACT sau EMDR pentru procesarea fricii de pierdere și a traumei de schimbare.

9. Cerc de sprijin 》prieteni confidenți care pot reflecta obiectiv realitatea, nu doar să o confirme.

Renunțarea ca act de igienă psihică

Renunțarea sănătoasă nu este o capitulare, ci un fel de respirație: o inspirație de luciditate și o expirație a poverilor care-și pierd sensul. În fiecare dintre noi există o busolă internă ce indică „Nordul autentic” al valorilor proprii; când acea acul tremură constant, e semn că am rămas prea mult pe un drum care nu ne mai aparține

Cuvânt  de încheiere 

De reținut este faptul că renunțarea nu este un act de slăbiciune, ci de curaj strategic. Ea reclamă luciditatea de a recunoaște linia de demarcație dintre perseverență și autosabotaj. Când învățăm să „pierdem controlat”, câștigăm spațiu pentru proiecte, relații și identități mai coerente cu evoluția noastră.

Bibliografie selectivă:

1. Wrosch, C. & Miller, G. E. (2009). Goal adjustment capacities and health.
2. Wrosch, C. et al. (2007). Giving Up on Unattainable Goals: Benefits for Health?
3. Annie Duke (2022). Quit: The Power of Knowing When to Walk Away.
4. Harriet Lerner (1997). The Dance of Anger (Dansul furiei - Carte apărută și în lb. română la Ed. Herald)
5. Cloud, H. (2011). Necessary Endings.
6. Seth Godin (2007). The Dip.
7. Albert Ellis & Robert Harper (1975). A New Guide to Rational Living.
8. Susan David (2016). Emotional Agility.
9. Tara Brach (2019). Radical Compassion.
10. Gottman, J. (2015). Why Marriages Succeed or Fail.
11. Selye, H. (1974). Stress without Distress.
12. Kahneman, D. & Tversky, A. (1979). Prospect Theory.
13. PositivePsychology.com (2024). Letting-Go Strategies .
14. Forbes (2025). Job Burnout at 66 % .
15. News.com.au (2025). Japan’s Toxic Work Culture .