Dinamica "victimă–agresor–salvator" în cadrul relațiilor de cuplu disfuncționale

Introducere

Relațiile de cuplu pot deveni complexe atunci când se instalează patternuri disfuncționale, iar unul dintre cele mai des întâlnite modele este cel al rolurilor de "victimă", "agresor" și "salvator". Aceste roluri, adesea operate la un nivel subconștient, contribuie la menținerea unui ciclu repetitiv de comportamente nesănătoase în relație. În cadrul acestei configurații, fiecare persoană poate adopta, în mod dinamic, unul dintre aceste roluri, chiar dacă apariția lor nu este întotdeauna conștientă. În acest articol mi-am propus să analizez psihologic mecanismele care stau la baza acestor roluri, impactul lor asupra relației și pașii necesari pentru a rupe ciclul vicios și a dezvolta o relație de cuplu sănătoasă.

Dinamica rolurilor: victima, agresorul și salvatorul

1. Rolul victimei

•Caracteristici psihologice: Persoana care adoptă rolul de victimă tinde să se perceapă ca fiind neputincioasă, nedreptățită sau chiar incapabilă să își asume responsabilitatea pentru propria viață. Această percepție poate fi rezultatul unor traume sau experiențe negative anterioare, care au contribuit la formarea unei imagini de sine vulnerabile.

•Funcția în cuplu: În cadrul relației disfuncționale, rolul victimei poate deveni un mijloc de a obține simpatie sau de a manipula dinamica emoțională. Prin amplificarea sentimentelor de neputință, victima poate, adesea, să atragă comportamente de tip salvator din partea partenerului sau a altor persoane din cercul ei social.

2. Rolul agresorului

•Caracteristici psihologice: Agresorul se definește prin tendința de a exercita control, de a critica sau de a domina partenerul. Această poziție poate fi rezultatul unei frustrări acumulate, a neîncrederii în sine sau a unei nevoi de a compensa propriile vulnerabilități.

Funcția în cuplu: În relațiile disfuncționale, agresorul poate justifica comportamentele de control ca fiind necesare pentru menținerea ordinii sau pentru protejarea ambelor părți de amenințări externe. Astfel, agresivitatea devine un mecanism de a prelua controlul asupra situațiilor percepute ca fiind haotice sau imprevizibile.

3. Rolul salvatorului

•Caracteristici psihologice: Persoana care adoptă rolul de salvator se simte responsabilă de bunăstarea celorlalți și tinde să intervină pentru a "repara" situațiile de conflict. De multe ori, acest rol este alimentat de o nevoie profundă de validare sau de o stimă de sine scăzută, manifestată prin încercarea de a se defini prin ajutorul acordat altora.

Funcția în cuplu: Salvatorul se angajează adesea în comportamente de tip "mama protectoare" sau "reparatoarea", încercând să atenueze conflictele sau să ofere sprijin în situații dificile. Totuși, intervenția sa poate perpetua dependența și poate menține echilibrul instabil al relației, prin refuzul de a lăsa partenerii să își asume responsabilitățile proprii.

Mecanismele psihologice din spatele dinamicii

Ciclul disfuncțional: În relațiile în care aceste roluri sunt prezente, se instalează un ciclu în care victima solicită ajutorul salvatorului, care, la rândul său, este pus în situația de a interveni, iar agresorul se simte împuternicit să exercite controlul. Această dinamică circulară face dificilă identificarea unor schimbări reale, deoarece fiecare rol se alimentează reciproc.

Transferul și repetiția: Frecvent, aceste roluri au rădăcini în experiențele timpurii ale fiecărui individ, unde modelele familiale disfuncționale au pus bazele unor comportamente repetitive. Astfel, subconștientul tinde să reproducă aceleași tipare în relațiile de cuplu, perpetuând modelul victimă–agresor–salvator.

Dinamica puterii: În acest context, fiecare rol își revendică o anumită formă de putere – fie prin manipularea sentimentelor, fie prin impunerea autorității sau prin intervenția salvatoare. Această luptă pentru putere nu este conștientă, dar rezultă frecvent în relațiile caracterizate de instabilitate și conflicte repetate.

Strategii pentru ruperea cercului vicios

Pentru a depăși această dinamică și a construi o relație de cuplu sănătoasă, este esențială o serie de pași care să permită conștientizarea efectelor nocive și să promoveze dezvoltarea personală și comună:

1. Conștientizarea și recunoașterea rolurilor

Reflectarea personală: Fiecare partener trebuie să își asume responsabilitatea pentru propriile comportamente și să recunoască rolurile pe care le adoptă. Terapia individuală poate fi utilă pentru identificarea tiparelor de comportament disfuncțional.

Dialogul deschis: Comunicarea sinceră între parteneri este crucială. Discutarea deschisă despre dinamica existentă, (fără a acuza/critica sau jigni) poate ajuta la identificarea originii acestor roluri și la înțelegerea impactului lor asupra relației.

2. Intervenția profesională

Terapia de cuplu: Un terapeut specializat pe terapia de cuplu/familie sau pe CBT, poate facilita procesul de identificare a mecanismelor disfuncționale și poate oferi instrumente concrete pentru schimbarea comportamentelor. Terapia de cuplu ajută la restructurarea relației prin învățarea unor strategii de comunicare eficientă și soluționare a conflictelor.

Terapia individuală: Lucrul pe plan personal ajută la consolidarea stimei de sine și la dezvoltarea unor mecanisme de coping sănătoase. Acest lucru reduce tendința de a căuta validare sau de a repeta tiparele din trecut.

3. Stabilirea de limite sănătoase

Clarificarea responsabilităților: Fiecare partener trebuie să învețe să stabilească limite clare, astfel încât să nu se mai simtă responsabil de starea emoțională a celuilalt. Stabilirea acestor limite permite dezvoltarea autonomiei și respectului reciproc.

Renunțarea la roluri: Odată ce se recunosc rolurile disfuncționale, este important să se lucreze la eliminarea acestora, cultivând o abordare egalitară, în care ambii parteneri își asumă responsabilitatea pentru propria fericire.

4. Dezvoltarea empatiei și a comunicării asertive

Ascultarea activă: Înlocuirea criticilor și a judecăților cu un dialog empatic poate transforma radical dinamica relației. Ascultarea activă permite înțelegerea profundă a nevoilor și frustrărilor celuilalt.

Exprimarea sentimentelor: În loc să se recurgă la etichetări (victimă, agresor, salvator), partenerii trebuie să învețe să își exprime sentimentele reale și vulnerabilitățile în mod onest și deschis, dezvoltând astfel un mediu propice pt sprijin reciproc, cât si pt o creștere/evoluție personală armonioasă. 

Concluzie

Dinamica "victimă–agresor–salvator" reprezintă un model recurent în multe relații de cuplu disfuncționale, unde fiecare rol joacă o parte esențială în perpetuarea unui ciclu de comportamente disfuncționale. Conștientizarea acestor roluri, alături de intervenția terapeutică și dezvoltarea unor abilități de comunicare și empatie, sunt pașii fundamentali pentru ruperea acestui cerc vicios. Prin asumarea responsabilității pentru propriile acțiuni și stabilirea de limite sănătoase, cuplurile pot trece de la o dinamică distructivă la una bazată pe respect reciproc și creștere personală, redescoperind astfel potențialul unei relații de cuplu autentice și echilibrate.