Mitomania (Pseudologia fantastica) - O perspectiva psihologică explicativă

1. Definiție și delimitare conceptuală

Mitomania, cunoscută și sub denumirea de pseudologia fantastică sau pseudologia patologică, reprezintă o tulburare de comportament caracterizată printr-o tendință compulsivă și cronică de a minți, chiar și în absența unui beneficiu evident. Persoana care suferă de mitomanie construiește frecvent narațiuni detaliate, dramatice, adesea neverosimile, care pot amesteca adevărul cu ficțiunea.

Mitomania nu este inclusă ca diagnostic distinct în DSM-5, dar este considerată o manifestare comportamentală a unor tulburări de personalitate sau o formă severă de minciună compulsivă.

2. Manifestare clinică și caracteristici comportamentale

Mitomania nu este o simplă minciună ocazională sau strategică. Ea presupune:

• Minciuni cronice și elaborate, adesea fără scop material direct;

• Detalii bogate și convingătoare, care pot părea inițial plauzibile;

• Nesiguranță în delimitarea realului de imaginar – uneori mitomanul ajunge să creadă în propriile narațiuni;

• Roluri autoeroice sau victimologice – persoana se prezintă frecvent ca salvator, martir, geniu, victimă etc.;

• Nevoia profundă de atenție, admirație sau validare;

• Negare sau minimizare a comportamentului când este confruntat.

• Mitomania poate începe în adolescență și se poate accentua în contexte de stres, nesiguranță sau eșec personal.

3. Cauze și factori predispozanți

Mitomania este o tulburare complexă cu o etiologie multifactorială:

Factori psihologici:

• Mecanisme de apărare psihică (ex. negare, fantasme de compensare);

• Stima de sine fragilă sau instabilă;

• Tulburări de atașament sau traume din copilărie;

• Frica de respingere sau de invalidare socială.

Factori de personalitate:

• Prezența unor trăsături narcisice, histrionice sau borderline;

• Tendința de exagerare a trăirilor emoționale și de teatralizare a realității;

• Lipsa empatiei și a asumării responsabilității.

Factori neurobiologici:

• Studiile recente indică posibile anomalii în activitatea cortexului prefrontal, implicat în autoreglare și control comportamental.

4. Criterii de diagnostic (propunere clinică, neoficială)

Deoarece mitomania nu este clasificată oficial ca o tulburare autonomă în DSM-5 sau ICD-11, criteriile de diagnostic sunt derivate din practica clinică și literatura de specialitate. Se poate suspecta mitomanie dacă sunt prezente:

A. Tendință repetitivă și compulsivă de a minți, fără beneficii materiale directe sau strategii clare.

B. Construcții narative fictive, dramatice, contradictorii sau imposibil de verificat, în care subiectul pare implicat emoțional.

C. Persistența minciunii în ciuda confruntărilor evidente cu adevărul.

D. Impact negativ semnificativ asupra relațiilor interpersonale, reputației, muncii sau sănătății psihice.

E. Excluderea altor tulburări psihiatrice primare (ex. psihoze, demențe, tulburări delirante).

5. Comorbiditate psihiatrică frecventă

Mitomania este adesea asociată cu alte tulburări:

》Tulburări de personalitate: narcisică, histrionică, borderline, antisocială;

》Tulburări afective (în special tulburarea bipolară, în fazele maniacale);

》Tulburări obsesiv-compulsive (inclusiv forme rare de TOC cu componentă de fabulație);

》Tulburări disociative sau factice (ex. sindromul Münchhausen);

》Tulburări de spectru autist, în forme ușoare, pot prezenta uneori o mitomanie egocentrică, dar nesofisticată.

6. Intervenții terapeutice și tratament

Mitomania este dificil de tratat, deoarece pacientul neagă adesea problema și își protejează identitatea ficțională. Totuși, tratamentul este posibil și eficient dacă este adaptat individual.

A. Psihoterapie (intervenția de bază):

• Terapie cognitiv-comportamentală (CBT):

》Identificarea și restructurarea distorsiunilor cognitive legate de valoarea personală și nevoia de validare;

》Tehnici de conștientizare și autoreglare emoțională;

》Exerciții de asumare a responsabilității pentru consecințele minciunilor;

》Învățarea unor comportamente alternative pentru a obține atenție sau afecțiune.

• Terapie rațional-emotivă (REBT):

》Disputarea convingerilor de tip: „Trebuie să fiu admirat/acceptat cu orice preț”;

》Creșterea toleranței la eșec, respingere sau imperfecțiune;

》Transformarea nevoilor absolutiste în preferințe raționale.

• Terapie psihodinamică:

》Explorarea conflictelor inconștiente, a traumelor timpurii și a mecanismelor de apărare;

》Înțelegerea funcției psihice a minciunii în construcția sinelui;

》Lucru cu fantasmele de grandiozitate sau cu scenariile de victimizare.

B. Tratament farmacologic (dacă este necesar):

》Antidepresive (SSRI) în caz de comorbiditate cu anxietate sau depresie;

》Stabilizatori de dispoziție în forme impulsive, instabile (ex. borderline, bipolar);

》Antipsihotice atipice – doar în cazuri severe cu elemente de gândire magică sau distorsionări perceptive.

7. Prognostic și factori de remisiune

• Factori pozitivi pentru tratament:

》Insight crescut;

》Motivație autentică pentru schimbare;

》Relație terapeutică sigură și empatică;

》Comorbiditate minimă sau ușor gestionabilă.

• Factori de risc pentru cronicizare:

》Tulburări severe de personalitate;

》Lipsa de asumare și evitare cronică a realității;

》Recompensare socială indirectă pentru comportamentele mitomanice (ex. atenție, milă, admirație).

8. Concluzie terapeutică

Mitomania este mai mult decât un simplu comportament de distorsionare a adevărului – este o strategie psihologică complexă și adesea inconștientă de adaptare la suferința internă. Pentru a trata eficient mitomania, este esențial ca psihoterapeutul să nu umilească sau să expună clientul, ci să construiască un cadru empatic, sigur și clar delimitat, în care realitatea poate fi confruntată treptat.

Obiectivul nu este „corectarea” morală, ci reconstruirea identității autentice și dezvoltarea unor mecanisme de adaptare sănătoase.

Bibliografie recomandată

• Ford, C.V. (1996). Lies! Lies!! Lies!!! The Psychology of Deceit.

• Dike, C.C. (2008). Pathological Lying: Symptom or Disease? Psychiatr Times.

• Beck, J. (2011). Cognitive Behavior Therapy: Basics and Beyond.

• Ellis, A. & Dryden, W. (2007). The Practice of Rational Emotive Behavior Therapy.