Sindromul Capgras (Delusional Misidentification Syndrome - DMS) - O abordare clinică și psihologică explicativă (plus 3 exemple de cazuri clinice reale)

Definiție

Sindromul Capgras este o tulburare psihiatrică rară, clasificată ca o iliziune de identificare greșită (Delusional Misidentification Syndrome - DMS), caracterizată prin credința delirantă că o persoană apropiată – de obicei un partener, un membru al familiei sau un prieten – a fost înlocuită de un impostor identic din punct de vedere fizic. Pacientul recunoaște trăsăturile externe ale acelei persoane, dar susține cu tărie că „adevărata” persoană a fost înlocuită.

Spectrul tulburărilor din care face parte

Sindromul Capgras este încadrat în spectrul psihozelor, fiind adesea întâlnit în:

》Schizofrenie paranoidă (unde deluziile și halucinațiile sunt proeminente)

》Tulburări delirante persistente

》Demențe (inclusiv Alzheimer și demența cu corpi Lewy)

》Tulburări neurodegenerative

》Leziuni cerebrale traumatice

》Tulburări neurologice (epilepsie temporală, tumori, accidente vasculare cerebrale)

Această tulburare poate apărea și ca parte a unui sindrom organic cerebral, în special când sunt afectate conexiunile între recunoașterea vizuală și procesarea afectivă.

Manifestări clinice

Sindromul Capgras se caracterizează prin:

》Iluzii fixe și neclintite legate de înlocuirea unei persoane apropiate de un dublu identic

》Convingere profundă că „impostorul” este diferit de persoana reală, chiar dacă recunoașterea vizuală este intactă

》Posibile fluctuații în intensitatea convingerii delirante

》Refuzul contactului cu „impostorul”, care poate duce la agresivitate, anxietate sau izolare

》În unele cazuri: transferarea convingerii și asupra animalelor de companie, obiectelor sau chiar propriei persoane (autosindrom Capgras)

Criterii de diagnostic

*Sindromul Capgras nu este clasificat ca diagnostic de sine stătător în DSM-5, dar poate fi încadrat ca o tulburare psihotică cu conținut specific sau ca parte a unei alte tulburări psihiatrice/neurologice. 

Criteriile clinice includ:

▪︎ Prezența unei iluzii de identificare greșită a unei persoane semnificative

• Absența altor explicații plauzibile (ex. dubluri, gemeni)

• Afectarea severă a funcționării sociale și relaționale

• Prezența unui istoric neurologic sau psihiatric relevant (în unele cazuri)

• Persistența convingerii în ciuda evidențelor contradictorii

Comorbidități frecvente

Sindromul Capgras este rareori o entitate izolată. Printre comorbiditățile frecvente se numără:

》Schizofrenie paranoică (până la 15% dintre pacienții schizofrenici pot manifesta idei de tip Capgras)

》Demențe (în special Alzheimer și demența cu corpi Lewy)

》Tulburări afective cu simptome psihotice (depresie majoră, tulburare bipolară)

》Tulburări disociative severe

》Epilepsie de lob temporal

》Tulburări cognitive post-traumatice

Cauze și mecanisme psihologice

Din punct de vedere neurocognitiv și psihologic, sindromul Capgras pare a fi rezultatul deconectării între două sisteme cerebrale cheie:

1. Sistemul de recunoaștere vizuală (girus fusiform)

2. Sistemul de reacție afectivă/autobiografică (amigdala și structurile limbice)

》Pacientul recunoaște fața persoanei, dar nu simte rezonanța emoțională familiară, ceea ce generează senzația stranie că „nu este acea persoană”. Această disonanță este raționalizată printr-o explicație delirantă: „aceasta trebuie să fie o copie”.

》Pe lângă ipoteza neurocognitivă, se ia în calcul și un mecanism psihodinamic: proiecția și scindarea obiectului intern, în special în contexte traumatice sau borderline.

Terapie și tratament

Tratamentul sindromului Capgras implică o abordare multidisciplinară:

1. Tratament farmacologic:

》Antipsihotice atipice (Risperidonă, Olanzapină, Quetiapină, Aripiprazol, Clozapină (pentru cazuri rezistente) 

》Stabilizatori de dispoziție (în caz de comorbiditate bipolară)

》Inhibitori colinesterazici (în demență)

》Tratamentul epilepsiei, dacă este prezentă

*Observații terapeutice:

În tulburările psihotice, delirante și paranoide, dozele trebuie titrate lent și cu prudență, deoarece pacienții sunt adesea hipersensibili la medicație și pot avea aderență scăzută.

*Combinarea cu psihoterapie de tip CBT/REBT este esențială pentru combaterea gândirii rigide și a convingerilor dezadaptative.

În cazuri disociative, uneori sunt necesare doze mai mici, iar tratamentul se combină cu stabilizatori afectivi sau anxiolitice (în fazele inițiale).

2. Intervenții psihoterapeutice:

• Psihoterapie cognitiv-comportamentală (CBT):

》Disputarea credințelor iraționale și antrenament metacognitiv

》Expunere gradată și restructurare cognitivă

• REBT (Terapie rațional-emotivă):

》Identificarea convingerilor iraționale legate de identitate, apartenență și siguranță

》Întărirea gândirii logice și realiste prin ABC + Dispută + nouă filosofie

• Terapia de validare (în cazuri de demență): fără confruntare, cu accent pe emoție

3. Terapie familială și psihoeducație:

》Informarea familiei asupra naturii sindromului

》Strategii de gestionare a crizelor și de comunicare empatică

》Evitarea confruntărilor directe și a intensificării convingerii delirante

4. Intervenții neuropsihologice:

》Reabilitare cognitivă

》Exerciții de reconectare emoțională cu stimuli familiari

》Tehnici de integrare multisenzorială

Prognostic

Prognosticul variază în funcție de cauză:

》În formele psihiatrice (schizofrenie), răspunsul la tratament este lent, dar stabilizabil

》În formele neurologice, prognosticul este adesea rezervat

》În cazurile post-traumatice sau disociative, intervențiile psihoterapeutice pot reduce semnificativ intensitatea simptomelor

Cazul 1: Sindrom Capgras în schizofrenie paranoidă

Pacient: Bărbat, 28 ani, fără antecedente neurologice, diagnosticat cu schizofrenie paranoidă.

Simptome: Convingerea fixă că mama sa a fost înlocuită cu un impostor care „arată la fel, dar vorbește diferit și are alte intenții”. Refuză să se apropie de ea și devine agitat la orice tentativă de contact.

Evaluare: Testele cognitive sunt în limite normale. Halucinații auditive prezente. Ideea delirantă are structură sistematică, fără elemente afective de recunoaștere față de mama reală.

Tratament psihiatric: Risperidonă 4 mg/zi, + sesiuni de CBT centrate pe ideea delirantă, antrenament metacognitiv. După 4 luni, reducere parțială a intensității delirului și reintegrare familială.

Cazul 2: Sindrom Capgras post-traumatic (disociativ)

Pacientă: Femeie, 35 ani, istoric de abuz sever și  violență domestică + PTSD complex.

Simptome: Convingerea că soțul a fost „înlocuit peste noapte cu o altă persoană identică, dar rece și străină”. Crize de panică la apropierea lui, retragere socială, derealizare frecventă.

Evaluare: Testele neuro imagistice sunt normale. Semne clare de disociere și retrăirea traumei. Pacienta menționează episoade în care „nu își recunoaște nici propria față”.

Tratament: Psihoterapie REBT + EMDR, abordare centrată pe traumă, validare emoțională. Medicație cu Sertralină 100 mg/zi. După 8 luni, simptomele s-au redus semnificativ, relația a fost parțial restabilită.

Cazul 3: Sindrom Capgras în demența cu corpi Lewy

Pacient: Bărbat, 72 ani, cu debut recent de demență cu corpi Lewy.

Simptome: Crede că fiica sa este „o femeie care o imită pe fiica reală, dar nu este ea”. Episoade de confuzie, halucinații vizuale și fluctuații cognitive semnificative.

Evaluare: RMN cerebral arată atrofii temporale moderate. Scor MMSE: 20/30. Testul MoCA: 18/30. Recunoaștere vizuală intactă, dar reacție afectivă absentă.

Tratament: Donepezil 5 mg/zi, terapie de validare, muzicoterapie cu imagini familiale. Delirul persistă ocazional, dar intensitatea emoțională asociată a fost redusă.

Concluzie 

Sindromul Capgras este o manifestare fascinantă, dar profund perturbatoare a psihicului uman, reflectând interacțiunea fragilă dintre percepție, emoție și memorie. În spatele delirului se află adesea o traumă psihică, o disfuncție cerebrală sau o afecțiune degenerativă. Înțelegerea sa necesită o abordare integrativă, care să includă atât evaluarea neurologică, cât și intervenții psihoterapeutice adaptate complexității clinice.