Dismorfia corporală (Body Dysmorphic Disorder (BDD) - O scurtă analiză psihologică explicativă

1. Definiție și delimitare conceptuală

Dismorfia corporală, cunoscută clinic sub denumirea de tulburare dismorfică corporală (TDC) sau Body Dysmorphic Disorder (BDD), este o tulburare psihică caracterizată printr-o preocupare obsesivă și excesivă față de unul sau mai multe defecte imaginare sau exagerate ale aspectului fizic. Deși alte persoane nu observă sau consideră nesemnificative aceste „defecte”, persoana afectată le percepe ca fiind dezgustătoare, rușinoase sau inacceptabile.

Este clasificată în categoria tulburărilor obsesiv-compulsive (și înrudite) în DSM-5.

2. Cum se manifestă dismorfia corporală

Simptome principale:

• Preocupare intensă și persistentă față de un aspect fizic perceput ca defectuos (nasul, pielea, părul, ochii, silueta etc.)

• Comportamente repetitive pentru a verifica, ascunde sau modifica presupusul defect:

》privitul frecvent în oglindă sau evitarea completă a oglinzilor;

》machiaj excesiv, aplicarea de tratamente sau intervenții cosmetice;

》îmbrăcăminte care acoperă zonele „problematice”;

》comparații obsesive cu alte persoane.

• Convingeri iraționale și distorsionate despre propria imagine corporală (ex. „toți observă cât de urât/urâtă sunt”).

• Evitarea situațiilor sociale sau a contactului cu ceilalți din rușine sau teamă de a fi judecat.

• Nivel crescut de suferință psihologică, anxietate și depresie.

3. Cauze și factori de risc

Dismorfia corporală este o tulburare multifactorială, cu influențe biologice, psihologice și sociale:

Factori biologici:

• Dezechilibre neurochimice (ex. serotonina);

• Istoric familial de tulburări obsesiv-compulsive, depresie sau anxietate.

Factori psihologici:

• Stiluri cognitive disfuncționale: perfecționism, gândire dicotomică („frumos sau urât”), gânduri automate negative;

• Stima de sine scăzută, autodevalorizare cronică;

• Experiențe de umilire, bullying sau traume legate de aspectul fizic.

Factori socioculturali:

• Presiuni culturale legate de idealurile de frumusețe;

• Media și rețelele sociale care promovează standarde nerealiste de estetică corporală;

• Hipersexualizarea corpului în cultura populară.

4. Criterii de diagnostic (DSM-5)

Pentru a diagnostica TDC, trebuie îndeplinite următoarele criterii:

A. Preocupare față de unul sau mai multe defecte percepute în aspectul fizic, care nu sunt observabile sau par minore altora.

B. Comportamente repetitive sau acte mentale ca răspuns la preocuparea legată de aspect (ex. verificare în oglindă, comparație cu alții, cererea constantă de reasigurare).

C. Preocuparea cauzează suferință semnificativă clinică sau afectează funcționarea socială, ocupațională ori în alte domenii importante ale vieții.

D. Tulburarea nu este explicată mai bine de o preocupare legată de greutate sau de forma corporală în contextul unei tulburări de alimentație (ex. anorexie nervoasă).

5. Forme clinice și comorbidități

Forme particulare:

• Dismorfie musculară (mai frecventă la bărbați): credința obsesivă că musculatura nu este suficient dezvoltată;

• Fixație pe ten, nas, păr sau alte părți ale corpului.

Tulburări comorbide frecvente:

》Tulburări depresive majore;

》Tulburări de anxietate;

》Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC);

》Tulburări de alimentație;

》Tulburări de personalitate, mai ales tip evitant sau obsesiv-compulsiv.

6. Intervenții și tratament

A. Psihoterapie (de primă linie):

• Terapie cognitiv-comportamentală (CBT):

》Identificarea și restructurarea gândurilor disfuncționale legate de imaginea corporală;

》Tehnici de expunere și prevenire a răspunsului (ERP): evitarea comportamentelor compulsive (ex. verificări în oglindă);

》Training pt acceptarea imaginii corporale;

》Exerciții de restructurare cognitivă (ABC/REBT): disputarea convingerilor iraționale.

• Terapia rațional-emotivă (REBT):

》Aplicabilă în disputarea credințelor de tip „Trebuie să arăt perfect ca să fiu valoros”;

》Întărirea toleranței la frustrare și imperfecțiune.

• Terapia prin acceptare și angajament (ACT):

》Lucru cu valorile personale și acceptarea imaginii corporale în ciuda gândurilor negative;

》Dezvoltarea flexibilității psihologice.

B. Tratament farmacologic:

• Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI) – eficienți în reducerea simptomelor obsesive și anxioase (ex. fluoxetină, sertralină);

》Dozele necesare pot fi mai mari decât în alte tulburări;

》Poate fi combinat cu psihoterapia pentru eficiență maximă.

7. Prognostic și complicații

Dacă este netratată, dismorfia corporală poate deveni cronică, cu risc crescut de:

》Izolare socială;

》Incapacitate profesională;

》Tentative de suicid (rata este semnificativ crescută);

》Recurs frecvent la chirurgie estetică, cu rezultate nesatisfăcătoare;

》Tulburări comorbide severe.

*Cu tratament adecvat (CBT + farmacoterapie), mulți pacienți pot înregistra reduceri semnificative ale simptomelor și o îmbunătățire a calității vieții.

8. Concluzie terapeutică

Dismorfia corporală este o tulburare gravă și deseori invalidantă, care necesită recunoaștere timpurie, evaluare psihologică amănunțită și o intervenție complexă. Psihoterapia cognitiv-comportamentală și tehnicile REBT pot ajuta pacientul să-și restructureze percepția distorsionată despre sine și să-și refacă relația cu propriul corp, în direcția acceptării, valorizării și funcționării sănătoase.