Sexualitatea exprimată disfuncțional: Sexul ca mecanism dezadaptativ de coping în fața stresului și a lipsei de afecțiune autentică

1. Definiție și cadru conceptual

Sexualitatea exprimată disfuncțional este o formă de comportament sexual care depășește limitele autoreglării sănătoase și devine un mecanism de coping dezadaptativ, utilizat pentru a masca sau amorți suferința psihologică. În acest context, actul sexual nu este o expresie a intimității autentice, a dorinței reciproce sau a unei nevoi naturale de apropiere, ci o reacție impulsivă, compulsivă sau evazivă la stres, traumă, anxietate, gol emoțional sau lipsa unei afecțiuni veritabile. Această formă de exprimare sexuală poate apărea la persoane care nu suferă de o tulburare psihiatrică clar delimitată, dar care au dezvoltat o relație distorsionată cu propriul corp, cu intimitatea și cu emoțiile lor.

Așadar, reținem că sexualitatea disfuncțională reprezintă utilizarea comportamentelor sexuale ca strategie principală de reglare emoțională în fața distresului psihologic, a lipsei de afecțiune sau a insecurității relaționale. Persoana implicată nu urmărește neapărat plăcerea sexuală, ci alinarea unei suferințe psihice: anxietate, singurătate, respingere sau nevoia de validare. În acest sens, sexualitatea devine o formă de „auto-medicatie” emoțională, deseori inconștientă, dar persistentă și autoperpetuantă.

2. Mecanisme psihologice de bază

La nivel profund, acest tip de comportament sexual funcționează ca o strategie de reglare emoțională. Mecanismele psihologice implicate includ:

▪︎ Disocierea: persoana se „rupe” de realitate sau de propriile emoții în timpul actului sexual, pentru a evita confruntarea cu durerea emoțională.

▪︎ Condensarea afectivă: emoții multiple (singurătate, rușine, anxietate) sunt reprimate și exprimate într-un singur act comportamental—cel sexual.

▪︎ Autopedepsirea: sexul devine o formă de autopedepsire inconștientă pentru percepții legate de nevrednicie, vinovăție sau inadecvare.

▪︎ Transferul afectiv: nevoile de afecțiune și atașament sunt „redirecționate” către relații sexuale fără intimitate, în speranța obținerii unei validări afective temporare.

Cu alte cuvinte spus, la baza acestui comportament sexual se află mecanisme de coping dezadaptative, între care evitarea experiențelor emoționale negative, dereglarea sistemului de atașament, lipsa strategiilor sănătoase de reglare afectivă și nevoia compulsivă de conectare (în absența unei intimități reale). Frecvent, aceste persoane provin din medii în care afecțiunea a fost condiționată, inconsistentă sau absentă, iar sexualitatea devine singurul „limbaj” accesibil de conectare sau de eliberare a tensiunii interne

3. Manifestări clinice frecvente

▪︎ Promiscuitate compulsivă sau „one-night stands” repetitive fără conectare emoțională.

▪︎ Nevoia de excitare sexuală în contexte de stres major, anxietate sau singurătate extremă.

▪︎ Auto-obiectificare sexuală și devalorizarea propriului corp.

▪︎ Neglijarea consecințelor emoționale și relaționale ale comportamentului sexual.

▪︎ Confuzie între atracție sexuală și nevoia de validare afectivă.

▪︎ Incapacitatea de a menține o relație stabilă și autentică, înlocuind intimitatea cu erotismul compulsiv.

Putem spune așadar că sexualitatea dezadaptativă se poate manifesta printr-o varietate de comportamente, precum promiscuitate sexuală repetitivă, căutarea constantă de noi parteneri pentru contacte fizice superficiale, recurgerea la sex în momente de anxietate intensă sau după conflicte emoționale, precum și fantezii erotice frecvente utilizate ca formă de evadare psihică. De multe ori, aceste persoane au dificultăți în a menține relații stabile sau tind să se simtă goale, vinovate ori rușinate după actul sexual.

4. Diferențierea față de alte tulburări sexuale

Sexualitatea exprimată disfuncțional ca mecanism dezadaptativ de coping se deosebește de alte tulburări sexuale prin natura motivației, gradul de control exercitat asupra comportamentului și relația cu obiectivul afectiv sau erotic. Spre deosebire de tulburarea hipersexuală, în care impulsivitatea biologică și dereglările neurochimice conduc la o nevoie compulsivă de excitare sexuală, în sexualitatea disfuncțională motivația principală este emoțională: persoana caută alinare în fața stresului, singurătății sau respingerii, nu neapărat excitare intensă.

Această formă de sexualitate nu este nici echivalentă cu tulburările parafilice, unde excitația depinde strict de stimuli atipici sau de fantezii specifice. În schimb, sexul este folosit aici ca substitut afectiv, ca modalitate de a umple un gol relațional sau de a evita trăiri dureroase. Persoanele care manifestă această tendință sunt adesea conștiente de disonanța dintre comportament și nevoile lor reale, însă recurg la sex într-un mod compulsiv și repetitiv, fără a simți o satisfacție profundă.

Un alt element diferențiator este legat de obiectivul relațional. În sexualitatea exprimată disfuncțional, persoana caută adesea o formă de validare, afecțiune sau acceptare prin intermediul contactului sexual, chiar dacă aceste nevoi nu sunt niciodată satisfăcute în mod real. Relațiile sunt adesea instabile, marcate de superficialitate emoțională și de sentimentul de devalorizare după actul sexual.

Controlul comportamentului este parțial prezent—persoana își dă seama că repetă un tipar nociv, dar nu găsește alternative sănătoase pentru a face față distresului. În schimb, în tulburările hipersexuale sau parafilice, controlul este adesea pierdut complet, iar comportamentul poate deveni autodestructiv sau periculos pentru alții.

Astfel, sexualitatea dezadaptativă exprimă mai degrabă o rană relațională, o strategie inconștientă de reglare emoțională decât o tulburare sexuală în sine. Ea necesită o abordare terapeutică nu doar a comportamentului, ci și a contextului afectiv care îl întreține.

5. Exemple clinice concrete

Exemplu 1: "Andreea, 32 de ani"

• După o despărțire dureroasă, Andreea începe să folosească aplicații de dating pentru contacte sexuale rapide. Declară că „se simte dorită” doar când este dezbrăcată. Se simte goală și rușinată după fiecare întâlnire, dar revine compulsiv la acest tipar.

Exemplu 2: "Marius, 40 de ani"

Trăind într-un mariaj afectiv rece, Marius se refugiază în aventuri extraconjugale, nu pentru plăcere, ci pentru „a se simți viu”. Nu poate vorbi cu soția despre nevoile lui emoționale și simte vinovăție după fiecare escapadă, însă repetă tiparul.

Un caz ilustrativ este cel al unei femei de 35 de ani, care după o despărțire dureroasă se angajează într-o serie de relații sexuale ocazionale, deși afirmă că nu simte nici atracție fizică reală, nici plăcere autentică. Ea caută apropiere, protecție și validare, dar se simte de fiecare dată mai singură și mai devalorizată. În terapie, se constată că folosește sexul pentru a evita durerea singurătății și sentimentul de inutilitate.

Un alt exemplu este cel al unui bărbat de 28 de ani, crescut într-o familie cu o emotionalitate deficitară si rece care afirmă că „doar când fac sex simt că exist pentru cineva”. Relațiile lui sunt scurte, intense și urmate de retragere emoțională. El nu urmărește plăcerea, ci confirmarea că este dorit și acceptat.

☆ Consecințe psihologice și relaționale

Pe termen lung, acest tipar duce la consolidarea unor convingeri negative despre sine („nu merit iubire autentică”), la rușine sexuală, vinovăție, depresie sau anxietate relațională. Se dezvoltă un cerc vicios în care nevoia de afecțiune rămâne neîmplinită, iar comportamentul sexual repetitiv întărește sentimentul de gol interior. De asemenea, riscul de relații toxice, exploatative sau abuzive este crescut, deoarece persoana acceptă orice formă de apropiere pentru a evita respingerea.

6. Implicații terapeutice și intervenții recomandate

Intervenția trebuie să fie integrativă, vizând atât nivelul comportamental, cât și structura afectivă și cognitivă. Sunt recomandate:

a) CBT + REBT (terapia cognitiv-comportamentală rațional-emotivă):

Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) și REBT sunt utile pentru identificarea gândurilor automate iraționale legate de valoarea de sine, iubire și acceptare.

 Este importantă restructurarea convingerilor de tipul: „trebuie să ofer sex pentru a fi iubit”.

• Identificarea credințelor iraționale de tip: „Dacă nu sunt dorit sexual, nu valorez nimic”, „Am nevoie de sex pentru a mă simți viu”.

• Jurnal ABC: A = singurătate acută; B = „Nimeni nu mă va iubi vreodată”; C = sex compulsiv, urmat de rușine.

• Disputarea cognitivă: înlocuirea imperativelor cu preferințe realiste („Aș prefera să fiu dorit, dar pot tolera și respingerea”).

b) Terapie psihodinamică:

• Explorarea traumei emoționale din copilărie (ex: lipsa afecțiunii părintești, atașament nesigur).

• Clarificarea conflictului dintre dorința de fuziune emoțională și teama de abandon.

c) Intervenții somatice și mindfulness:

• Conștientizarea corporală sănătoasă (nu ca instrument sexual, ci ca sursă de sine).

• Mindfulness erotic și reconectare cu propriile nevoi non-sexuale.

d) Terapie de cuplu/ sexterapie (dacă e cazul):

Facilitarea comunicării autentice despre intimitate și nevoi afective.

Exerciții de redobândire a intimității non-sexuale (timp împreună, afecțiune tactilă fără scop erotic).

☆ Intervențiile sistemice pot ajuta la analiza tiparelor relaționale învățate în copilărie, în timp ce tehnicile de reglare emoțională (din DBT sau ACT) pot înlocui comportamentele compulsive cu strategii funcționale. 

☆ În cazuri complexe, se recomandă integrarea terapiei schemelor sau abordărilor bazate pe traumă pentru a lucra asupra atașamentelor nesigure și a rănilor relaționale profunde.

7. Concluzie

Sexualitatea exprimată disfuncțional ca mecanism de coping nu este o problemă de „exces de dorință”, ci de deficit de conectare emoțională și de mecanisme insuficiente de reglare afectivă. Terapia trebuie să se centreze nu doar pe comportamentele sexuale, ci mai ales pe vindecarea vulnerabilităților afective, reconstruirea sinelui intim și restaurarea legăturii autentice cu ceilalți.

Referințe bibliografice:

• Bancroft, J., & Vukadinovic, Z. (2004). Sexual addiction, sexual compulsivity, sexual impulsivity, or what? Toward a theoretical model. The Journal of Sex Research, 41(3), 225–234. https://doi.org/10.1080/00224490409552230

• Carnes, P. (2001). Out of the Shadows: Understanding Sexual Addiction (3rd ed.). Hazelden Publishing.

• Linehan, M. M. (2015). DBT Skills Training Manual (2nd ed.). The Guilford Press.

• McCarthy, B. W., & McCarthy, E. M. (2014). Sexuality and Mental Health: A Clinical Guide. Routledge.

• Young, J. E., Klosko, J. S., & Weishaar, M. E. (2003). Schema Therapy: A Practitioner’s Guide. The Guilford Press.

• Ellis, A. (1994). Reason and Emotion in Psychotherapy (Rev. ed.). Carol Publishing Group.

• Levine, S. B. (2010). What is sexual addiction? Journal of Sex & Marital Therapy, 36(4), 261–275. https://doi.org/10.1080/0092623X.2010.488118