Experimentul Micul Albert ‐ unul dintre cele mai controversate studii din istoria psihologiei. O scurta analiză psihologică explicativă

Structura acestei analize cuprinde:

1. Contextul istoric și teoretic

2. Descrierea experimentului

3. Concluzii psihologice

4. Critici și probleme etice

5. Efecte posibile pe termen lung

6. Relevanță actuală în psihologie

1. Contextul istoric și teoretic

Experimentul cu micul Albert a fost realizat în 1920 de către John B. Watson și Rosalie Rayner, în cadrul Universității Johns Hopkins. Acesta a fost conceput pentru a demonstra principiile condiționării clasice dezvoltate de Ivan Pavlov, dar aplicate la emoții umane.

Watson, fondatorul behaviorismului, considera că toate comportamentele — inclusiv emoțiile — pot fi explicate prin condiționare și influențe de mediu, nu prin factori ereditari sau inconștienți, cum susținea psihanaliza.

2. Descrierea experimentului

Participant: Un copil de aproximativ 9 luni, cunoscut sub pseudonimul „Albert B.” (ulterior identificat posibil ca Douglas Merritte).

Faza 1 – Stabilirea reacțiilor neutre

Albert a fost expus la mai mulți stimuli: un șobolan alb, o maimuțică, un iepure, o mască de Moș Crăciun etc.

→ Nu a manifestat frică. Reacțiile lui erau curiozitate sau indiferență.

Faza 2 – Condiționare

Albert a fost expus din nou la șobolanul alb, dar de această dată, la fiecare apariție, cercetătorii produceau un zgomot puternic și înspăimântător (lovind o bară metalică cu un ciocan).

→ După câteva repetări, Albert a început să manifeste teamă doar la vederea șobolanului, fără zgomot.

Faza 3 – Generalizarea stimulului

După condiționare, Albert a manifestat frică și față de stimuli similari: iepure, câine, blană de focă, haine de blană, chiar și părul unor oameni.

→ Acesta este un efect de generalizare a răspunsului condiționat.

3. Concluzii psihologice

》Frica poate fi învățată prin condiționare clasică, nu este doar o reacție înnăscută.

》Emoțiile umane, considerate anterior instinctive sau misterioase, pot fi modelate de mediu.

》Răspunsurile emoționale învățate se pot generaliza la stimuli asemănători.

*Watson a sugerat că, așa cum frica poate fi învățată, poate fi și dezvățată – deschizând calea pentru tratamente bazate pe dezcondiționare (precursorul expunerii gradate în terapia fobică).

4. Critici și probleme etice

》Lipsa consimțământului informat – mama lui Albert nu a fost pe deplin informată.

》Inducerea deliberată a fricii – Albert a fost supus unui stres emoțional considerabil.

》Lipsa „decondiționării” – Watson nu a încercat să inverseze efectele experimentului, deși promisese acest lucru.

》Utilizarea unui copil vulnerabil – ulterior s-a aflat că Albert ar fi avut deficiențe neurologice (hidrocefalie), ceea ce ridică întrebări serioase de etică.

5. Efecte pe termen lung

Nu se cunoaște cu exactitate soarta lui Albert, deoarece datele au fost puține și incomplete. Dacă ipoteza că „Albert” a fost Douglas Merritte este corectă, copilul a murit la vârsta de 6 ani de hidrocefalie congenitală, ceea ce înseamnă că nu a avut timp să manifeste sau nu efecte psihologice pe termen lung.

Totuși, teoretic vorbind, astfel de condiționări pot duce la:

》 Fobii persistente (în special față de animale sau blană)

》Anxietate generalizată dacă reacția de frică nu este rezolvată

》Probleme de atașament și relaționare

》 Sensibilitate crescută la stimuli asemănători

6. Relevanță actuală în psihologie

Experimentul cu micul Albert este considerat:

》Un punct de cotitură în psihologie, demonstrând empiric cum se formează emoțiile învățate.

》Un exemplu clasic de condiționare clasică aplicată emoțiilor umane.

》O lecție de etică profesională, fiind adesea menționat în cursurile de bioetică drept exemplu de „așa nu”.

De asemenea, a influențat:

》Terapia comportamentală modernă (în special tratamentele pentru fobii și anxietăți)

》Studiile ulterioare despre dezvățare (ex. Mary Cover Jones și „Peter”)

》Dezvoltarea principiilor de psihologie aplicată la educație și parenting